BERD finanțeză cu 44 de milioane de euro construirea unui sistem de stocare în baterii la Scornicești

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat joi că va oferi o finanţare de până la 44 de milioane de euro pentru a sprijini dezvoltarea, construcţia şi operarea unui sistem de stocare a energiei în baterii la scară largă în Scorniceşti, județul Olt, informează un comunicat de presă al instituţiei financiare internaţionale.
AGERPRES - J, 04 iun. 2026, 17:44
BERD finanțeză cu 44 de milioane de euro construirea unui sistem de stocare în baterii la Scornicești

Proiectul, deţinut în coproprietate de producătorul independent de energie electrică paneuropean (IPP) R.Power S.A. şi Eiffel Investment Group, prin intermediul fondului său Eiffel Transition Infrastructure SLP, va oferi o capacitate instalată de 127 MW / 254 MWh şi va consolida securitatea energetică a României.

Prin stocarea şi eliberarea energiei electrice în funcţie de necesităţi, proiectul Scorniceşti va sprijini o mai mare integrare a energiei regenerabile, va îmbunătăţi stabilitatea reţelei şi va reduce necesitatea diminuării producţiei de energie regenerabilă. Proiectul va fi printre primele sisteme independente de stocare a energiei pe baterii (BESS) la scară largă care vor funcţiona în acest segment de piaţă emergentă şi se aşteaptă să demonstreze viabilitatea comercială şi tehnică a stocării energiei în România, contribuind la deblocarea unor investiţii suplimentare în acest sector.

În plus, proiectul include activităţi de informare cu instituţiile de învăţământ locale, menite să încurajeze femeile şi tinerii să urmeze cariere în sectorul energetic, care a fost în mod tradiţional dominat de bărbaţi. Pentru a atenua profilul de risc mai ridicat asociat operaţiunilor comerciale, proiectul include o garanţie InvestEU pentru prima pierdere. Programul InvestEU, conceput pentru a accelera tranziţia durabilă în statele membre ale UE, oferă sprijin prin partajarea riscurilor pentru infrastructura verde inovatoare, în conformitate cu obiectivele UE privind tranziţia durabilă.

Finanţarea este acordată unei companii de proiect înregistrate în România. Grupul R.Power are sediul central la Varşovia, Polonia şi deţine un portofoliu semnificativ de proiecte de generare a energiei regenerabile, hibride şi BESS la scară largă în întreaga Europă.

Până acum, BERD a investit peste 12,5 miliarde de euro în 591 de proiecte în România.

Te-ar mai putea interesa și
Cotațiile gazelor naturale de pe piața europeană au ajuns la cel mai ridicat nivel de la sfârșitul lui 2022, din cauza intensificării conflictului din Orientul Mijlociu
Cotațiile gazelor naturale de pe piața europeană au ajuns la cel mai ridicat nivel de la sfârșitul lui 2022, din cauza ...
Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa europeană şi-au continuat miercuri creşterea, ca reacţie la escaladarea situaţiei din Orientul Mijlociu, informează DPA, transmite......
Toți producătorii, importatorii și distribuitorii de produse sunt afectați de noile reguli privind ambalajele
Toți producătorii, importatorii și distribuitorii de produse sunt afectați de noile reguli privind ambalajele
Dacă până acum atenția companiilor s-a concentrat în special asupra raportării și reciclării deșeurilor de ambalaje, ...
Coşmar pentru bucureşteni. Metroul s-ar putea opri din 16 septembrie, dacă nu se achită drepturile salariale, avertizează sindicaliştii
Coşmar pentru bucureşteni. Metroul s-ar putea opri din 16 septembrie, dacă nu se achită drepturile salariale, avertizează ...
Metroul s-ar putea opri după data de 16 septembrie, dacă angajaţii Metrorex nu îşi primesc salariile, a declarat, miercuri, ...
Norme noi pentru achiziţii publice, propuse de Comisia Europeană
Norme noi pentru achiziţii publice, propuse de Comisia Europeană
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere pentru un nou regulament menit să modernizeze şi să simplifice cadrul ...