Un nou termen în dosarul lui Radu Mazăre, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) judecă marţi un nou termen în dosarul în care primarul Constanţei, Radu Mazăre, este acuzat de retrocedarea ilegală a unor terenuri, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 19 ian. 2015, 17:06
Un nou termen în dosarul lui Radu Mazăre, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti

La termenul anterior, instanţa a dispus citarea expertului Marian Chiriţoiu pentru ca acesta să răspundă obiecţiunilor formulate de procurori la suplimentul raportului de expertiză topo-cadastrală.

De asemenea, au fost citat şi un alt expert desemnat de doi dintre inculpaţi.

Tot marţi ar trebui audiat şi expertul Mădălin Cornel Văleanu pentru a purta o discuţie informală cu privire la echipamentele de care acesta are nevoie în vederea efectuării raportului de expertiză.

Pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Potrivit DNA, prin faptele săvârşite de cei 37 de inculpaţi s-ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.

DNA a dispus trimiterea în judecată a mai multor membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanţei: primarul Radu Mazăre, preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, directorul Direcţiei Administraţie Publică, Constantin Racu, directorul Direcţiei Patrimoniu, Daniela Ramona Dospinescu, directorul Direcţiei Tehnic Investiţii, Ion Marica, fostul consilier municipal Dan Miron şi consilierii juridici Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă şi Bogdan Ghiţulescu.

Procurorii îi acuză pe cei nouă de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Celelalte persoane trimise în judecată de DNA în acest dosar sunt funcţionari din Primăria Constanţa, funcţionari în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, mandatari, notari publici, moştenitori ai persoanelor îndreptăţite, cesionari cumpărători de drepturi succesorale (printre care şi Cristian Borcea), interpuşi cumpărători de terenuri şi un evaluator agreat de Primăria Constanţa, acuzaţi de procurori de săvârşirea de infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie sau de complicitate sau instigare la aceste infracţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...