Amnesty International cere statelor implicate în scandalul închisorilor CIA să-i trimită în justiţie pe cei responsabili

Organizaţia Amnesty International (AI) a cerut marţi statelor europene acuzate că ar fi găzduit pe teritoriul lor închisori secrete ale CIA, unde ar fi fost torturaţi suspecţi de terorism, 'să acţioneze urgent pe a-i aduce pe cei responsabili în faţa justiţiei'.
Economica.net - mar, 20 ian. 2015, 07:45
Amnesty International cere statelor implicate în scandalul închisorilor CIA să-i trimită în justiţie pe cei responsabili

‘Fără un ajutor european, Statele Unite nu ar fi putut să deţină în secret şi să tortureze oameni atâţia ani la rând’, afirmă Julia Hall, expertă în antiterorism şi drepturile omului la AI, făcând referire la recentul raport al Senatului american privind acest program al închisorilor secrete, document care în opinia ei ‘arată clară că guvernele străine au jucat un rol esenţial în reuşita operaţiunilor CIA’.

Într-o sinteză pe acest subiect publicată marţi – intitulată ‘Breaking the conspiracy of silence: USA’s European ‘partners in crime’ must act after Senate torture report’ – AI menţionează că raportul Senatului american concordă cu informaţiile despre posibila existenţă a unor centre secrete de detenţie în România, Polonia şi Lituania, precum şi despre facilitarea unor operaţiuni secrete ale CIA de către Marea Britanie, Germania şi Macedonia. Printre statele din afara Europei se face referire la Afganistan şi Thailanda. În document se solicită tuturor acestor state să conducă o anchetă privind rolul lor în respectivele operaţiuni, Amnesty International cerând de asemenea Parlamentului European să interpeleze statele europene menţionate.

În document se aminteşte că, potrivit raportului Senatului american, 119 suspecţi de terorism au fost capturaţi şi apoi închişi şi interogaţi în centrele secrete de detenţie. Organizaţia AI susţine de asemenea că ‘în unele cazuri’ guvernele au primit de la CIA ‘milioane de dolari’ pentru a pune la dispoziţia Statelor Unite infrastructurile destinate acestor închisori.

În ce priveşte România, Amnesty International afirmă că, după ani de negare, un fost şef al Serviciului de Informaţii Externe (Ioan Talpeş n.red) şi consilier pentru securitate naţională al preşedintelui de atunci a admis recent că serviciile secrete române au permis Statelor Unite să creeze unul sau două centre de detenţie în România, justificând disponibilitatea guvernului de la Bucureşti pentru această cooperare prin dorinţa de a intra în NATO. Totuşi, în respectiva declaraţie Ioan Talpeş a vorbit despre locaţii de tranzit, nu despre centre de detenţie, precizând că autorităţile române nu au fost informate de cele americane privind deţinerea unor persoane în aceste locaţii.

Amnesty International mai menţionează despre România că în raportul Senatului american se face referire la un centru de detenţie ‘negru’ (Detention Site Black), a cărui descriere corespunde cu informaţiile despre un centru secret al CIA în România. De asemenea, a fost semnalat că România a primit milioane de dolari de la guvernul american, scrie în continuare Amnesty International, amintind că autorităţile române au anunţat deschiderea unei anchete şi au solicitat versiunea completă a raportului Senatului american.

Guvernele nu mai pot invoca motive precum securitatea naţională sau secretul de stat pentru a ascunde adevărul privind rolul lor în torturarea sau dispariţia mai multor persoane, se mai afirmă în documentul publicat de AI. O astfel de atitudine poate încuraja şi alte guverne predispuse să încalce drepturile omului sub pretextul securităţii naţionale, consideră Julia Hall. ‘Toate legile, politicile şi practicile antiteroriste trebuie să respecte drepturile omului şi demnitatea fundamentală a indivizilor. Este un principiu cu atât mai important cu cât Europa traversează în prezent o perioadă tulbure, când Franţa şi alte guverne se confruntă cu teribilele atentate de la Paris’, a indicat experta AI.

Te-ar mai putea interesa și
Washingtonul își dă acordul pentru vânzarea, în anumite condiții, de petrol către Cuba
Washingtonul își dă acordul pentru vânzarea, în anumite condiții, de petrol către Cuba
Guvernul american a subliniat miercuri că petrolul de origine venezueleană poate fi revândut şi achiziţionat de Cuba cu condiţia ca tranzacţiile să nu fie în profitul regimului de la Havana,......
Fostul comisar european Thierry Breton, sancționat de Washington, a cerut în plenul PE apărarea independenței Uniunii Europene și susținere în disputa pe care o are cu SUA
Fostul comisar european Thierry Breton, sancționat de Washington, a cerut în plenul PE apărarea independenței Uniunii ...
Fostul comisar european francez Thierry Breton, artizanul normelor digitale ale Uniunii Europene şi care este sancţionat ...
Canada oferă Cubei un ajutor umanitar de 5,85 de milioane de dolari pentru cumpărarea de alimente
Canada oferă Cubei un ajutor umanitar de 5,85 de milioane de dolari pentru cumpărarea de alimente
Canada a anunţat miercuri că va oferi Cubei "imediat" 8 milioane de dolari canadieni (5,85 de milioane de dolari americani) ...
Efectul McDonald’s în România în 2024. Ce taxe a plătit, ce contribuție la PIB a avut, câți salariați a avut
Efectul McDonald’s în România în 2024. Ce taxe a plătit, ce contribuție la PIB a avut, câți salariați a avut
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s pe piața locală, a publicat rezultatele ...