Rusia își va reduce în iunie exporturile de petrol, pentru a-și crește capacitatea internă de rafinare – surse Reuters

Rusia ar urma să-şi reducă exporturile de ţiţei, pe fondul planurilor de a creşte capacitatea rafinăriilor în iunie, în urma deficitului de combustibili, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 08 iun. 2026, 19:00
Rusia își va reduce în iunie exporturile de petrol, pentru a-și crește capacitatea internă de rafinare - surse Reuters

Cantităţile de ţiţei încărcate din porturile Primorsk, Ust-Luga şi Novorossiysk ar putea scădea la 1,7 milioane de barili pe zi (bpd) în iunie, de la 2,5 milioane bpd în mai. Declinul ar putea fi provocat parţial de reducerea nivelului producţiei, susţin sursele.

Producţia de petrol a Rusiei a scăzut de la începutul anului, a anunţat săptămâna trecută vicepremierul Alexander Novak, care a dat vina pe lucrări neplanificate de mentenanţă ale rafinăriilor. Finalizarea acestor lucrări şi activităţile de reparaţii vor permite rafinăriilor ruseşti să majoreze producţia, pe fondul cererii sezoniere ridicate de combustibili şi al deficitului înregistrat în unele regiuni, dar o producţie mai scăzută înseamnă că materia primă suplimentară pentru procesare va fi redirecţionată de la exporturi.

Sursele estimează că Rusia va căuta să majoreze procesarea ţiţeiului în iunie cu 250.000 – 400.000 bpd, dar restabilirea nivelului producţiei de petrol va necesita o perioadă mai mare de timp.

Din martie, dronele ucrainene au lovit infrastructura porturilor ruseşti, conductele şi rafinăriile, ceea ce a redus cantitatea procesată pe plan intern. Deşi exportatorii au făcut eforturi pentru a menţine ritmul livrărilor, reducerile de producţie sunt inevitable, precizează sursele.

Rusia a fost forţată în aprilie să reducă producţia de petrol, în urma atacurilor asupra porturilor şi rafinăriilor, precum şi a opririi tranzitului prin singura conductă care transporta petrol rusesc spre Europa.

Rusia, al treilea mare producător şi exportator de petrol din lume după SUA şi Arabia Saudită, a beneficiat semnificativ de pe urma majorării cotaţiilor la ţiţei, ca efect al războiului din Orientul Mijlociu. Veniturile Rusiei din petrol şi gaze sunt cea mai importantă sursă de numerar pentru Kremlin, în contextul cheltuielilor ridicate din domeniul apărării şi securităţii, după ce Rusia a invadat Ucraina, în 2022.

În primele cinci luni din acest an, veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut în ritm anual cu aproximativ 30%, la aproape 3.000 de miliarde de ruble. Bugetul Rusiei pe 2026 estimează venituri din petrol şi gaze de 8.920 de miliarde de ruble.

Anul trecut, veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut cu 24%, la 8.480 de miliarde de ruble, cel mai redus nivel începând din 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Oxfam acuză FMI că vrea să revină la „terapia de şoc” din anii 1980
Oxfam acuză FMI că vrea să revină la „terapia de şoc” din anii 1980
Obiectivele de reducere a cheltuielilor impuse de Fondul Monetar Internaţional (FMI) ţărilor care beneficiază de programele sale de ajutor s-au cvadruplat după 2018, ceea ce provoacă......
Metroul blocat la Ştefan cel Mare – Posibilă tentativă de suicid. Circulaţia trenurilor afectată
Metroul blocat la Ştefan cel Mare – Posibilă tentativă de suicid. Circulaţia trenurilor afectată
O posibilă tentativă de suicid a avut loc joi dimineaţa, în jurul orei 8:15, în staţia de metrou Ştefan Cel Mare, ...
Amazon atrage aproape 4,25 mld. lire sterline prin prima sa emisiune de obligaţiuni în moneda britanică. Giganţii tech se împrumută masiv pentru investiţiile în AI
Amazon atrage aproape 4,25 mld. lire sterline prin prima sa emisiune de obligaţiuni în moneda britanică. Giganţii tech ...
Amazon a atras miercuri 4,25 miliarde de lire sterline (5,76 miliarde de dolari) prin prima sa emisiune de obligaţiuni în ...
Pace în noiembrie? Trump spune că războiul cu Iranul va înceta „imediat” după alegerile legislative din SUA
Pace în noiembrie? Trump spune că războiul cu Iranul va înceta „imediat” după alegerile legislative din SUA
Preşedintele american Donald Trump a prezis miercuri că războiul cu Iranul se va sfârşi "imediat după alegerile" legislative ...