Proiectul va avea o capacitate instalată totală de aproximativ 49,6 MW, împărțită în mod echilibrat între componenta eoliană și fotovoltaică, fiecare de circa 24,8 MW. Pe baza modelărilor tehnice curente, producția anuală este estimată la aproximativ 120 GWh, echivalentul consumului a peste 50.000 de gospodării.
Proiectul beneficiază de sprijin prin mecanismul Contractelor pentru Diferență (CfD), ceea ce conferă stabilitate investiției și susține o execuție predictibilă.
Calendarul de implementare prevede etapele de avizare și obținerea autorizației de construire în prima jumătate a anului 2026 – etapă finalizată, demararea lucrărilor în 2027 și punerea în funcțiune în 2028, cu ajustări posibile în funcție de ritmul procedurilor administrative și de programarea ferestrelor de racordare.
Selectarea modelelor de turbine și a panourilor fotovoltaice, precum și configurarea finală a echipamentelor BESS, sunt etape ulterioare pe măsură ce proiectul avansează în faza de achiziții.
„Nu mai privim proiectele doar ca pe simple capacități de producție, ci ca pe active care oferă flexibilitate reală sistemului energetic, iar primul nostru parc hibrid eolian-fotovoltaic din România, Siminoc, este un exemplu în acest sens. Ne propunem să integrăm stocarea în baterii în toate proiectele noastre, astfel încât să putem alinia mai bine producția la cerere, să reducem impredictibilitatea locală și să contribuim în mod responsabil la integrarea sigură a energiilor regenerabile. Ambiția noastră la nivel local este să atingem 1 GW până în 2030, printr-un plan de investiții sustenabil de aproximativ un miliard de euro în următorii patru ani”, a declarat Adrian Dobre, Country Manager Eurowind Energy România.
“La nivel local, proiectul va genera activitate economică în perioada de construcție, va crea locuri de muncă temporare și poziții permanente în exploatare și va contribui la bugetele comunității prin taxele și impozitele aferente. Implementarea lucrărilor se va realiza în strânsă colaborare cu autoritățile și operatorii de rețea”, mai arată compania.
Citește și:
Activă pe piața locală din 2011, Eurowind Energy România dezvoltă și operează proiecte de energie regenerabilă, cu o echipă locală dedicată. Portofoliul companiei include patru parcuri solare operaționale – Hălchiu, Măgurele, Pufești și Teiuș – și un pipeline de aproximativ 7,5 GW în diferite stadii de dezvoltare.
Până la finalul Q2 2026, compania va ajunge la o capacitate operațională de 184 MW în România, inclusiv 60MW stocare în baterii de la Teiuș.
Eurowind Energy A/S este o companie daneză specializată în dezvoltarea, construcția și operarea de parcuri de energie regenerabilă. Portofoliul său include proiecte din domeniile eolian, solar, hidrogen, biogaz, soluții de conversie energie electrică în căldură (power-to-heat) și stocare în baterii. Fondată în 2006, compania a devenit un jucător important în sectorul energiei verzi, cu peste 700 de angajați și operațiuni în 16 piețe din Europa și Statele Unite.
Citește și: