Trump: Negocierile pentru un acord al SUA cu Iran se află în „etapa finală”

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că negociatorii se află la "finalul" discuţiilor pentru un acord de pace în Orientul Mijlociu, după ce Iranul şi Israelul au oprit ostilităţile care ameninţau să reaprindă războiul care durează de luni de zile, informează AFP.
AGERPRES - mar, 09 iun. 2026, 10:18
Trump: Negocierile pentru un acord al SUA cu Iran se află în

„Suntem în etapa finală pentru încheierea unui acord foarte, foarte bun”, a declarat el, menţionând un interval de timp de „două până la trei zile” pentru finalizarea acordului, scrie Agerpres.

După 100 de zile de război şi intrarea în vigoare a unui armistiţiu fragil pe 8 aprilie, explozii şi alerte aeriene s-au auzit din nou la Teheran şi Tel Aviv duminică şi luni. Atacurile s-au soldat cu rănirea a 15 persoane în Iran, potrivit şefului organizaţiei naţionale de răspuns la situaţii de urgenţă.

Trump, care caută o cale de ieşire din acest conflict nepopular din Statele Unite, pe măsură ce se apropie alegerile de la jumătatea mandatului, a îndemnat Iranul şi Israelul să înceteze „imediat” ostilităţile.

Teheranul a anunţat iniţial sfârşitul operaţiunii sale militare împotriva Israelului, care i-a urmat apoi exemplul. „În prezent, ostilităţile pe acest front au încetat”, a confirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu.

Mohammad Bagher Ghalibaf, preşedintele parlamentului iranian şi negociatorul-şef al Teheranului, a declarat că Iranul „a încălcat tiparul de a accepta un armistiţiu pe hârtie şi de a-l încălca sistematic pe teren”.

Benjamin Netanyahu a afirmat, la rândul său, că Israelul va răspunde „cu fermitate” oricărui nou atac iranian.

Netanyahu, care a ordonat atacuri împotriva Iranului în pofida obiecţiei preşedintelui american, a declarat, de asemenea, „cu respect”, că Israelul îşi va exercita dreptul de a se apăra „ori de câte ori va fi necesar”.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...