PREMIERĂ: Nou record bătut de energia solară azi în România, peste 2.600 MW. Fotovoltaicele sunt de departe cea mai importantă sursă de energie la mizeul zilei, acoperă peste 60% din consum

România a înregistrat la jumătatea zilei de azi cea mai mare producție instantanee de energie electrică din surse fotovoltaice din istorie, doborând recordul de la finalul lunii mai. Parcurile fotovoltaice au asigurat 60%  din consumul de energie electrică din rețele la acea oră. Iar România exportă masiv energie.
Mihai Nicuţ - mie, 10 iun. 2026, 14:10
PREMIERĂ: Nou record bătut de energia solară azi în România, peste 2.600 MW. Fotovoltaicele sunt de departe cea mai importantă sursă de energie la mizeul zilei, acoperă peste 60% din consum

Azi la ora 11,59, producția instantanee a parcurilor fotovoltaice dispecerizabile, măsurată de Transelectrica, se ridica la 2.634 MW.

Este cea mai mare producție instantanee de energie electrică fotovoltaică a parcurilor dispecerizabile obținută vreodată în România.

Precedentul record a fost atins pe 29 mai și a fost de 2.580 MW. Pe măsură ce crește capacitatea instalată în fotovoltaic este posibil să avem noi recorduri de producție instantanee bătute în acest an, până la venirea iernii.

Așadar, la ora 11.59 azi, producția totală instantanee era de circa 6.000 MW, pe fondul lipsei din sistem a unui reactor nuclear și aportului mai mic al celorlaltor surse și al absenței vântului. Consumul din rețea a fost mai mic, dar peste cel de zilele trecute, cel mai probabil pentru că se folosește mai mult aerul condiționat  – undeva la 4.450 MW (scădere care vine și din autoconsumul prosumatorilor)

Așadar, parcurile fotovoltaice, care sunt de departe prima sursă de generare la jumătatea zilei, au asigurat circa 43% din producția națională. Sau aproape două treimi – circa 60 % –  din consumul național din rețele – nu s-au luat în calcul prosumatorii.

Potrivit ultimelor date, numărul prosumatorilor din România a depășit 320.000, iar capacitatea instalațiilor lor este de peste 3.700 MW.

La acel moment cu cea mai mare producție de energie fotovoltaică din istoria României, sistemul românesc exporta energie la o putere de circa 1.600 MW.

Prețul din piața spot la aceaa oră era de circa 80 lei/MWh, cel mai mic al zilei de azi. Totuși, prețurile din piața spot sunt în general bune azi în intervalele cu producție solară  – sunt sferturi de oră și cu peste 700 de lei/MWh.

Iată situația sistenului la ora 11.59, așa cum apare pe site-ul Transelectrica.

Puterea instalată a parcurilor fotovoltaice dispecerizabile este de 3.340 MW, conform ultimelor date ale ANRE.

Citește și:

RECORD. S-a legat la rețea cel mai mare parc fotovoltaic din România, 169 MW lângă București. Este al israelienilor de la Nofar

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...