România, a doua sursă de imigranţi în Germania în 2013

România a reprezentat în 2013 a doua sursă de imigranţi în Germania, cu 135.416 persoane, după Polonia, ţară de unde au provenit 197.009 persoane ajunse în acel an pe teritoriul german, potrivit unui raport privind imigraţia, prezentat miercuri de ministrul de interne german Thomas de Maiziere, potrivit DPA şi AFP.
Economica.net - mie, 21 ian. 2015, 14:47
România, a doua sursă de imigranţi în Germania în 2013

Cea de-a treia sursă de imigranţi în Germania a fost Bulgaria, cu 59.323 de persoane, conform raportului citat.

Tot miercuri, Oficiul federal german pentru statistică (Destatis) a publicat un studiu care arată că, în general, majoritatea imigranţilor în Germania par să vină din România şi Bulgaria, ţări care au aderat la UE în 2007, dar care au trebuit să aştepte până la 1 ianuarie 2014 pentru a beneficia de deschiderea deplină a pieţei forţei de muncă.

Studiul Destatis mai arată că Germania a înregistrat în 2014 cel mai mare sold migratoriu (diferenţa dintre numărul imigranţilor şi cel al emigranţilor), de peste 470.000 de persoane, de la începutul anilor ’90, după ce în 2013 ţara înregistrase deja cel mai mare sold migratoriu (437.000 de persoane) din ultimii 20 de ani.

În total, populaţia germană s-a stabilizat la 81,1 milioane de locuitori la finalul lui 2014, faţă de 80,8 milioane de locuitori la sfârşitul anului precedent.

În anul 2012, Germania a devenit cea mai atractivă ţară din Uniunea Europeană pentru imigranţi şi este în acelaşi timp principala destinaţie a solicitanţilor de azil în Europa, primind 180.000 de refugiaţi în ultimele 12 luni.

Thomas de Maiziere a menţionat că deşi 60% dintre refugiaţii care ajung în Germania sunt musulmani, proporţia musulmanilor în numărul total de imigranţi la nivelul UE s-a redus. ”Evident, ca ţară suntem mai diversă în termeni de cultură şi religie decât a fost cazul în Germania de Vest (RFG) şi în Germania de Est (RDG)”, a explicat oficialul german.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...