Vladimir Putin spune că Rusia are peste 700.000 de soldați pe frontul din Ucraina

Rusia are peste 700.000 de soldaţi desfăşuraţi în zona de război din Ucraina, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, la o întâlnire cu militarii la Kremlin, cu ocazia sărbătorii naţionale de 12 iunie, relatează DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 13 iun. 2026, 09:32
Vladimir Putin spune că Rusia are peste 700.000 de soldați pe frontul din Ucraina

Flancat de ministrul Apărării, Andrei Belousov, Putin a vorbit cu încredere despre victoria din „operaţiunea militară specială” pe care a ordonat-o împotriva ţării vecine în februarie 2022, care a escaladat rapid în cel mai grav conflict din Europa de după Al Doilea Război Mondial.

„Pas cu pas, nu atât de repede pe cât ne-am dori, dar, cu toate acestea, avansăm. Avansăm în fiecare zi”, a spus Putin.

Încă din decembrie, în timpul conferinţei sale anuale de presă şi al sesiunii publice de întrebări şi răspunsuri, el vorbise despre aproximativ 700.000 de soldaţi în Ucraina. Atunci, el a spus că aceştia erau în principal tineri, inclusiv dintre cei născuţi în anii 1990.

Soldaţii au vorbit pe larg despre problemele cauzate de dronele desfăşurate de armata ucraineană, care foloseşte şi reţeaua de comunicaţii prin satelit Starlink în acest scop. Rusia a pierdut accesul la această reţea la începutul acestui an.

Putin a recunoscut că Ucraina şi-a intensificat utilizarea dronelor pentru a diviza societatea rusă şi a provoca daune economice, dar a insistat că acest lucru nu a funcţionat.

Rusia dezvoltă acum drone echipate cu inteligenţă artificială şi îşi construieşte propria reţea de sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a adăugat el. Din punct de vedere tehnic, problema a fost rezolvată şi este doar o chestiune de extindere, potrivit preşedintelui.

De luni de zile, armata ucraineană şi-a intensificat atacurile cu drone asupra industriei petroliere ruseşti pentru a priva efortul de război de combustibil, a reduce veniturile din exporturi şi a eroda sprijinul public pentru război.

Autorităţile ruse de ocupaţie din Crimeea au restricţionat recent distribuţia de benzină, iar exportul de kerosen din Rusia a fost într-o primă fază interzis până la sfârşitul lunii noiembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Mai multe aeroporturi din estul Poloniei au fost închise, în urma celor 76 de atacuri cu rachete rusești asupra Ucrainei din ultima săptămână
Mai multe aeroporturi din estul Poloniei au fost închise, în urma celor 76 de atacuri cu rachete rusești asupra Ucrainei ...
Forțele Armate Poloneze au anunțat duminică faptul că au luat măsuri preventive legate de atacurile cu rachete rusești asupra Ucrainei. Mai multe aeroporturi din estul țări au fost închise,......
Schimbare istorică pe piața luxului mondial: Chinezii renunță la produsele noi de la LVMH sau Hermès și trec masiv la articole second-hand
Schimbare istorică pe piața luxului mondial: Chinezii renunță la produsele noi de la LVMH sau Hermès și trec masiv ...
În contextul în care economia chineză se chinuie să îşi revină după pandemie, chiar şi marii producători mondiali ...
VIDEO Mândrie industrială românească: Un nou tractor fabricat în România de IRUM, la Reghin
VIDEO Mândrie industrială românească: Un nou tractor fabricat în România de IRUM, la Reghin
IRUM Reghin, singurul producător român de tractoare agricole și forestiere, a lansat la München TAF-X Combi, un nou concept ...
Criză energetică la Iași după ce un transformator a luat foc: Peste 22.000 de apartamente, școlile și spitalele au rămas fără apă caldă și căldură. Se caută soluții de urgență
Criză energetică la Iași după ce un transformator a luat foc: Peste 22.000 de apartamente, școlile și spitalele au ...
Primăria Iaşi susţine că împreună cu şcolile şi spitalele din oraş caută soluţii temporare de alimentare cu apă ...