CE, sesizată de România şi alte ţări în privinţa salariului minim din Germania pentru şoferii de camion

Comisia Europeană (CE) a primit plângeri din partea mai multor ţări, printre care România, Polonia, Ungaria şi statele baltice, în privinţa aplicării noului salariu minim din Germania în cazul şoferilor de camioane străini aflaţi în tranzit pe teritoriul ţării, relatează joi thenws.pl.
Economica.net - J, 22 ian. 2015, 18:26
CE, sesizată de România şi alte ţări în privinţa salariului minim din Germania pentru şoferii de camion

Guvernul german a decis ca salariul minim de 8,50 de euro pe oră să se aplice în cazul tuturor şoferilor de camioane aflaţi în tranzit prin Germania, angajatorii străini putând fi amendaţi cu peste 30.000 de euro dacă nu plătesc acest salariu.

Salariul minim din Polonia pentru 2015 este de 1.750 de zloţi pe lună (circa 400 de euro), iar surse poloneze citate de thenews.pl pretind că aplicarea salariilor din Germania ar slăbi sectorul transportorului de mare gabarit din Polonia, care a devenit recent un actor major în comerţul transeuropean.

CE a solicitat o explicaţie din partea guvernului german, estimând că ar putea exista o încălcare a legislaţiei UE, dând Berlinului un termen de 30 de zile pentru a răspunde. Comisarul european pentru pieţe interne, Elzbieta Bienkowska, a fost unul dintre membrii Comisiei care au semnat această cerere.

În afara Poloniei, celelalte ţări care au informat CE asupra acestei probleme sunt România, Ungaria, Marea Britanie şi ţările baltice, notează thenews.pl.

Premierul polonez Ewa Kopacz a avut o discuţie telefonică cu cancelarul german Angela Merkel asupra acestei probleme prin care, potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului de la Varşovia, a intenţionat ‘să transmită un mesaj clar şi explicit că această chestiune este extrem de importantă şi semnificativă pentru Ewa Kopacz şi o consideră o prioritate’.

Totuşi, guvernul german a reiterat opinia că aplicarea legii privind salariul minim este posibilă fără încălcarea legislaţiei UE.

Christian Westhoff, un purtător de cuvânt al Ministerului Muncii din Germania, a dat asigurări că Berlinul este în contact cu Polonia şi alte ţări implicate în dosar. ‘Ne explicăm poziţia şi suntem gata să o facem şi în continuare’, a spus el, adăugând că sindicatele din Germania pun presiune pe guvernul german pentru a nu da înapoi.

Te-ar mai putea interesa și
Primark angajează peste 80 de oameni la magazinele pe care le va deschide în ţară
Primark angajează peste 80 de oameni la magazinele pe care le va deschide în ţară
Primark, retailer de îmbrăcăminte cu preţuri accesibile, face angajări la Bacău şi Bucureşti, unde pregăteşte deschiderea unor magazine. ...
Șeful Mastercard spune cum va arăta banca viitorului. Ce rol vor mai avea angajați rămași în bănci?
Șeful Mastercard spune cum va arăta banca viitorului. Ce rol vor mai avea angajați rămași în bănci?
Banca viitorului va folosi foarte mult AI-ul, dar va avea și angajați. Euro digital va apărea, dar nu va înlocui numerarul. ...
Lovitură primită de Donald Trump chiar în SUA. FED, sistemul băncilor centrale, crește dobânda după 3 ani, în ciuda „ordinelor”. Ce urmează pentru dolar
Lovitură primită de Donald Trump chiar în SUA. FED, sistemul băncilor centrale, crește dobânda după 3 ani, în ciuda ...
FED, sistemul băncilor centrale din Statele Unite ale Americii (SUA) a decis să crească dobânda de referință de la ...
Ce efect are AI asupra economiilor europene – raport FMI
Ce efect are AI asupra economiilor europene – raport FMI
Inteligenţa artificială ar putea îmbunătăţi productivitatea europeană cu aproximativ 1% pe parcursul a cinci ani, ...