România a cerut Comisiei Europene reevaluarea calendarului MTO

Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, a anunţat, miercuri, că cerut reevaluarea calendarului MTO (Medium Term Objective - Obiectivul bugetar pe termen mediu - n. r.) pe o perioadă de patru ani la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN).
Economica.net - mie, 28 ian. 2015, 08:58
România a cerut Comisiei Europene reevaluarea calendarului MTO

‘Am cerut în numele României reevaluarea calendarului pentru MTO pe o perioadă de patru ani şi aş dori ca săptămâna viitoare să avem o întâlnire şi pe această temă pentru că în martie sau în aprilie, cel târziu în aprilie, când vom avea solicitarea oficială către Comisia Europeană, aş vrea să fie un sprijin şi o susţinere totală atât din partea Parlamentului şi Guvernului, a tuturor forţelor politice pentru că această reevaluare ar duce la creşterea alocării pentru investiţii în România în următorii patru ani de zile şi cred că este un interes comun’, a spus Vâlcov.

Ministrul Finanţelor a participat luni şi marţi la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare de la Bruxelles, scrie Agerpres.

”Mulţumim Comisiei Europene pentru eforturile făcute pentru a elabora Comunicarea privind flexibilităţile Pactului, dar considerăm că sunt necesare discuţii viitoare privind anumite aspecte. Credem că doar consolidarea fiscală, fără a ţine cont de alţi factori şi specificităţi ale statelor membre nu reprezintă o politică adecvată. Totodată, trebuie să asigurăm un tratament corect şi echitabil pentru toate statele membre. Realitatea este că, în timp ce unele state au luat măsuri dure pentru a-şi reduce cheltuielile şi deficitele, acest lucru nu s-a întâmplat cu toate statele din Uniune Europeană’, a afirmat ministrul la ECOFIN, conform unei declaraţii publice postate pe site-ul ministerului.

El a susţinut că România trebuie să investească în infrastructură şi pentru acest obiectiv avem nevoie de spaţiu fiscal.

‘Investiţiile în infrastructură de transport concomitent cu menţinerea unui obiectiv bugetar pe termen mediu ambiţios, va face ca România să poată atinge nivelul mediu european de km de autostradă raportată la suprafaţă în 50 de ani. De aceea este dificil pentru România să realizeze obiectivul bugetar pe termen mediu în anii următori. Consider că este mult mai corect să discutăm sincer despre situaţia în care ne aflăm decât să nu ne respectăm angajamentele aşa cum au făcut alte state anul trecut’, a mai arătat Vâlcov.

Potrivit acestuia, în pofida discuţiilor ce au avut loc anul trecut la nivelul ECOFIN, Comisia a refuzat să accepte o soluţie referitoare la cheltuielile suplimentare de apărare în cadrul discuţiilor referitoare la deficitul bugetar aferent anului curent, deşi avem o graniţă lungă cu Ucraina.

‘Având în vedere elementele menţionate, solicit Comisiei Europene să înceapă discuţiile cu statele membre pentru reevaluarea calendarului de atingere a obiectivului bugetar pe termen mediu, având în vedere că indicatorii economici şi evoluţiile specifice sunt diferite acum faţă de momentul în care a fost stabilit acest calendar”, a conchis ministrul Finanţelor Publice.

Te-ar mai putea interesa și
Banca spaniolă BBVA vrea să-i preia pe rivalii de la Sabadell, pentru suma de 12 miliarde de euro
Banca spaniolă BBVA vrea să-i preia pe rivalii de la Sabadell, pentru suma de 12 miliarde de euro
Grupul bancar spaniol BBVA a anunţat miercuri că este interesat de preluarea Sabadell, şi a depus o ofertă care evaluează rivala mai mică la aproximativ 12 miliarde de euro, transmite Reuters,......
Președintele polonez Andrzej Duda a anuțat că țara sa va căuta să consolideze relațiile Uniunii Europene cu SUA, în perioada în care va deține președinția Consiliului UE
Președintele polonez Andrzej Duda a anuțat că țara sa va căuta să consolideze relațiile Uniunii Europene cu SUA, în ...
Viitoarea preşedinţie poloneză a Consiliului Uniunii Europene, funcţie ce va fi asigurată în prima jumătate din 2025, ...
Poliția turcă a arestat la Istanbul 210 persoane care doreau să celebreze 1 Mai în cunoscuta Piaţa Taksim
Poliția turcă a arestat la Istanbul 210 persoane care doreau să celebreze 1 Mai în cunoscuta Piaţa Taksim
Poliţia turcă a arestat miercuri 210 persoane care se strânseseră pentru a celebra 1 Mai la Istanbul, a anunţat ministrul ...
Cartel Alfa de Ziua Internațională a Muncii: Avem nevoie de politicieni care să prezinte o viziune clară pentru bunăstarea lucrătorilor. Lipsește o politică socială ambițioasă
Cartel Alfa de Ziua Internațională a Muncii: Avem nevoie de politicieni care să prezinte o viziune clară pentru bunăstarea ...
România are nevoie de politicieni care să prezinte o viziune clară pentru bunăstarea lucrătorilor, în condiţiile în ...