S-a schimbat legea comunitară privind disputele dintre consumatori şi magazine. Cum ne vom face dreptate mai uşor

Începând cu ianuarie 2016, românii vor avea la dispoziţie un serviciu specializat pentru rezolvarea posibilelor dispute cu retailerii sau furnizorii de servicii de la care au cumpărat diverse produse. Va fi online şi aplicabil în toate statele UE.
Economica.net - D, 01 feb. 2015, 21:59
S-a schimbat legea comunitară privind disputele dintre consumatori şi magazine. Cum ne vom face dreptate mai uşor

Începând cu ianuarie 2016 consumatorii europeni, inclusiv românii, vor putea depune plângeri împotriva furnizorilor de produse şi servicii mult mai simplu, cerearea lor urmând să ajungă automat la cei îndreptăţiţi să o rezolve. Acest lucru va fi posibil printr-o platformă online unde cetăţenii UE îşi vor putea înregistra plângerile, în limba natală, indiferent de ce produs sau serviciu doresc să se plângă şi indiferent dacă produsele respective au fost achiziţionate din locul de baştină al reclamantului sau de peste graniţe. „Prin intermediul platformei, entităţile naţionale responsabile în soluţionarea unor astfel de dispute (între consumator şi comerciant-n.red) vor putea comunica şi vor oferi soluţii online. Astfel, consumatorii vor găsi un răspuns la nemulţumirile lor într-un mod mai simplu, mai rapid şi cu costuri mult mai mici, fără a fi nevoiţi să meargă în sălile de tribunal”, potrivit unui document al Comisiei Europene.  

Platforma ava fi creată ca urmare a intrării în vigoare, în mai 2013, a unui Regulament comunitar (2013/11/UE ) privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum (SAL). Aceasta oferă o soluție extrajudiciară simplă, rapidă și necostisitoare în cazul litigiilor dintre consumatori și comercianți.

Potrivit datelor CE, aproximativ 32% dintre consumatorii europeni cumpără produse defecte sau beneficiază de servicii de care nu sunt mulţumiţi. Totul se transformă în dispute care fie nu se soluţionează, fie ajung în atenţia instanţelor de judecată, cu costuri mari.  

Te-ar mai putea interesa și
Vlad Enăchescu, EVENTIM România: Publicul este mai atent la preț, dar mai ales la raportul dintre preț și relevanță. Nu cred că românii au devenit mai puțin interesați de entertainment, ci doar ceva mai selectivi – Interviu
Vlad Enăchescu, EVENTIM România: Publicul este mai atent la preț, dar mai ales la raportul dintre preț și relevanță. ...
Ce s-a întâmplat cu piața de evenimente în 2026, față de anul trecut? Cum se comportă spectatorul român și cât de atent a devenit cu banii pe care-i cheltuie? Ce spectacole "merg" și care......
Leroy Merlin și-a bugetat investiții de 24,5 milioane de euro pentru anul acesta. Are în lucru trei magazine noi
Leroy Merlin și-a bugetat investiții de 24,5 milioane de euro pentru anul acesta. Are în lucru trei magazine noi
Leroy Merlin România, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, investește 24,5 milioane de ...
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Sustenabilitatea autentică, într-o piață ca a noastră, nu e un scor pe care ți-l dă cineva după ce ai completat un ...
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Când auzi cuvântul „licitație”, probabil te gândești la proceduri complicate, documente stufoase și multă birocrație, ...