Brăila, Bihor și Buzău conduc topul celor mai vulnerabile județe după rata insolvențelor

Brăila, Bihor și Buzău sunt județele cu cea mai mare rată de incidență a insolvențelor în primele patru luni din 2026, toate cu peste 2,2 dosare la mia de firme active, potrivit calculelor realizate de Termene Business Hub pe baza datelor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) și din platforma Termene.ro.
Termene.ro - J, 25 iun. 2026, 12:15
Brăila, Bihor și Buzău conduc topul celor mai vulnerabile județe după rata insolvențelor

Numărul companiilor românești care au deschis procedura insolvenței a crescut cu 15,5% în primele patru luni din 2026 comparativ cu aceeași perioadă din 2025, ajungând la 2.524 de firme noi. Acest val de insolvențe este dictat de un focar de 10 județe care concentrează aproape 20% din totalul firmelor active, dar care generează peste 26% din volumul național de insolvențe, față de aproape 11% cât generează restul județelor, arată analiza realizată de Termene.ro.

Prezența județelor Bihor, Arad, Maramureș și Satu Mare în clasament indică o problemă regională, rata de incidență depășind cu mult media națională. Cele 10 județe concentrează doar 17,7% din totalul firmelor active, dar generează aproape 27% din volumul național de insolvențe. Mai mult, viteza cu care aceste economii locale cedează este de 26,5%, un ritm de peste două ori mai alert comparativ cu restul județelor (12%), scrie Termene.ro.

Citeşte integral analiza în Termene.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan anunță că România și alte 16 state din UE cer menținerea agriculturii şi a coeziunii ca priorităţi centrale în următorul exerciţiu bugetar european
Nicușor Dan anunță că România și alte 16 state din UE cer menținerea agriculturii şi a coeziunii ca priorităţi ...
Grupul "Prietenilor Coeziunii", din care fac parte 17 state membre UE, a adresat o scrisoare comună prim-ministrului irlandez Micheal Martin, în calitate de Preşedinţie rotativă a Consiliului......
Jumătate dintre alegătorii britanici își doresc întoarcerea Regatului Unit în UE – sondaj
Jumătate dintre alegătorii britanici își doresc întoarcerea Regatului Unit în UE – sondaj
Jumătate dintre alegătorii britanici susţin revenirea Regatului Unit în Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj publicat ...
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac terorist. Copilotul din Oman nu avea dreptul să zboare în țara natală
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac ...
Parchetul din Emiratele Arabe Unite a confirmat sâmbătă că incidentul de miercuri de la bordul cursei FZ1073 operată ...
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost congresman republican, David Rivera (foto), fost prieten apropiat al secretarului de stat american Marco Rubio, a ...