UPDATE Adriean Videanu, reţinut de DNA pentru fapte de corupţie. Prejudiciu de 11 milioane de dolari

Preşedintele PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a venit, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citat pentru a fi audiat, în contextul în care numele lui ar fi fost menţionat de fostul ministru Gabriel Sandu în declaraţiile date de acesta în dosarul Microsoft, scrie Mediafax. După audieri, Videanu a fost reţinut de procurorii DNA, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.
Economica.net - J, 29 ian. 2015, 14:07
UPDATE Adriean Videanu, reţinut de DNA pentru fapte de corupţie. Prejudiciu de 11 milioane de dolari

Videanu a intrat la DNA chiar în momentul în care Elena Udrea a ieşit din sediul instituţiei, notează Agerpres.

Tot la DNA a venit şi Alin Cocoş, fiul lui Dorin Cocoş.

Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, a fost reţinut joi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Adriean Videanu, scos cu cătuşe la mâini din sediul DNA

Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, a fost scos joi seara cu cătuşe la mâini din sediul DNA, el fiind reţinut de procurori pentru 24 de ore, după ce a fost pus sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu.

El se află în sediul DNA de mai multe ore, fiind citat în dosarul disjuns din cel în care a fost trimisă în judecată Alina Bica, fost şef al DIICOT.

Sursele citate au menţionat că Alina Bica, în calitate de şef al DIICOT, ar fi ridicat la 25 februarie 2014 în mod abuziv sechestrul aplicat asupra unui număr de 80 de acţiuni deţinute de Videanu la SC TITAN MAR SA. 

Adriean Videanu era cercetat în dosarul DIICOT – Structura Centrală, alături de alte persoane pentru crearea unui prejudiciu de 11.000.000 USD şi punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale. 

Potrivit surselor, exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu de Bica l-ar fi ajutat efectiv pe Videanu să-şi pună la adăpost acţiunile sechestrate şi să obţină foloase necuvenite prin înstrăinarea lor.

Astfel, ar fi rămas fără obiect măsura asiguratorie dispusă de procurorul de caz şi care reprezenta garanţia recuperării prejudiciului cauzat în dosarul în care era cercetat.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului energetic rus Gazprom, a anunţat vineri că profitul său net a scăzut în ritm anual cu 3,5% în primul trimestru din 2026, la 95,8 miliarde de ruble......
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 de milioane de lei
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 ...
ROCA Industry, primul holding industrial din România specializat în materiale de construcții, a raportat, în primele ...
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. Competitivitatea trebuie construită pe reguli egale
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. ...
Zona preţurilor de transfer trebuie tratată serios, deoarece cazurile în care costurile intra-grup, redevenţele, serviciile ...
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet Group a încheiat primul trimestru din 2026 cu venituri consolidate de 53,2 milioane de lei, în creștere cu 15% ...