Kievul şi OSCE speră la semnarea unui nou acord de încetare a focului cu separatiştii din estul Ucrainei

Kievul şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) speră că sâmbătă, la Minsk, va fi semnat cu rebelii proruşi un acord care să oblige la încetarea focului în estul Ucrainei, scena unor sângeroase violenţe, în condiţiile în care separatiştii ameninţă să-şi extindă ofensiva în cazul eşuării negocierilor, informează AFP. 
Economica.net - S, 31 ian. 2015, 10:19
Kievul şi OSCE speră la semnarea unui nou acord de încetare a focului cu separatiştii din estul Ucrainei

OSCE, care participă la fel ca Rusia la negocierile de pace, a declarat că „un document constrângător privind o încetare imediată a focului şi retragerea armelor grele de la linia de contact” ar urma să fie semnat sâmbătă în capitala belarusă, unde în septembrie au fost încheiate acordurile de bază pentru estul Ucrainei.

„Acest document prevede o serie de măsuri concrete în vederea detensionării situaţiei”, a subliniat OSCE, într-un comunicat publicat în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Fostul preşedintele ucrainean Leonid Kucima, care reprezintă Kievul în aceste negocieri, şi-a exprimat la rândul său speranţa, vineri, că negocieri vor avea loc sâmbătă la Minsk şi că va fi încheiat un nou armistiţiu.

Emisarii republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk au declarat pentru agenţiile de presă ruse că „sunt gata” să se deplaseze sâmbătă la Minsk.

Cu toate acestea, sâmbătă dimineaţa nu exista încă nicio informaţie cu privire la ora exactă a întrevederii de la Minsk.

La Doneţk, capitală regională şi bastion al separatiştilor, bombardamente cu lansatoare de rachete multiple Grad au durat până vineri seara, potrivit unui jurnalist al AFP.

Armata ucraineană a anunţat sâmbătă dimineaţa că luptele continuă lângă localitatea Vugleghirsk, cucerirea căreia de către separatişti ar însemna o încercuire aproape totală a nodului strategic Debalţeve. Acest oraş care leagă capitalele regionale Doneţk şi Lugansk este de mai multe zile scena unor lupte înverşunate. Mai multe mass-media ucrainene compară deja bătălia de la Debalţeve cu tragedia din Ilovaisk, unde trupele ucrainene au fost încercuite de rebeli şi peste 100 de militari au fost ucişi. 

Te-ar mai putea interesa și
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, potrivit prognozelor consultate de noi....
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...
Report de peste 2,54 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Report de peste 2,54 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Un report de peste 13,63 milioane de lei, respectiv de 2,54 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I ...
Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”, îi răspunde lui Trump ministrul ucrainean de externe
Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”, îi răspunde lui Trump ministrul ucrainean de externe
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski are sprijinul propriului său popor, care numai acesta poate decide de cine să ...