Taximetriştii vasluieni protestează faţă de decizia primăriei de a suplimenta licenţele

Un număr de peste 50 de taximetrişti vasluieni au protestat, duminică, în parcarea unui centru comercial, faţă de recenta decizie a Primăriei Vaslui de a suplimenta numărul de licenţe de taxi din oraş, potrivit Agerpres.
Economica.net - D, 01 feb. 2015, 10:04
Taximetriştii vasluieni protestează faţă de decizia primăriei de a suplimenta licenţele

Potrivit protestatarilor, creşterea numărului de taxiuri i-ar falimenta pe cei care funcţionează deja în domeniu şi care întâmpină oricum dificultăţi din cauza numărului redus de clienţi şi a taxelor prea mari pentru spaţiile de aşteptare.

„Ne descurcăm foarte greu, avem clienţi puţini. Nu are lumea bani să meargă cu taxiul, iar de când va fi pus în funcţiune troleul, vom pierde şi mai mulţi clienţi. Sunt zile în care se urcă în maşini câte doi clienţi, dar în timpul ăsta noi plătim taxe la primărie. De aceea, o creştere a numărului de taxiuri în oraş nu se impune în acest moment”, a declarat un taximetrist.

La protest, a fost prezent şi preşedintele Camerei Taximetriştilor Vaslui, Marian Birda, care a afirmat că cea mai bună soluţie pentru rezolvarea conflictului ar fi retragerea hotărârii Consiliului Local.

„Am primit o adresă de la Consiliul Local Vaslui prin care ni se cerea să spunem dacă s-ar impune o suplimentare a numărului de taxiuri, la care am răspuns că nu este necesară o astfel de suplimentare. Zilele următoare vom avea o serie de consultări pentru a vedea ce demersuri putem face pentru a-i convinge pe reprezentanţii Primăriei să retragă această decizie”, a declarat Marian Birda.

Consiliul Local Vaslui a decis, în prima şedinţă din acest an, majorarea numărului de licenţe de taxi de la 170 la 220.

Te-ar mai putea interesa și
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Preşedintele american Donald Trump a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept "semi-rutină", adăugând că îşi doreşte ca războiul din Ucraina să......
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, vrea o întâlnire cu directorul general de la UniCredit, Andrea Orcel, un ...
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia a afirmat miercuri că disoluţia Forţelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă ...
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 ...