Cu cât scade factura la gaze după ce tariful mediu pentru distribuţia gazelor coboară cu 7,1%, de la 1 iulie

Tariful mediu ponderat pentru distribuţia gazelor naturale scade, începând cu data de 1 iulie, cu 7,1%, conform pachetului de tarife reglementate pentru cei 27 de operatori de distribuţie licenţiaţi la nivel naţional, aprobat în 16 iunie de Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). La această medie, un metru cub de gaze va fi mai ieftin cu 5 bani, începând cu 1 iulie, conform calculelor ECONOMICA.NET.
AGERPRES - mie, 01 iul. 2026, 08:46
Cu cât scade factura la gaze după ce tariful mediu pentru distribuţia gazelor coboară cu 7,1%, de la 1 iulie

Potrivit unui comunicat al ANRE, raportat la volumele de gaze efectiv vehiculate în reţele, tariful mediu ponderat scade de la 58,47 lei/MWh la 54,32 lei/MWh, o reducere de 7,1%. Astfel, pentru marea majoritate a consumatorilor din România, componenta de distribuţie din factura de gaze va fi mai mică în a doua jumătate a anului.

Tariful de distribuție este doar una dintre componentele facturii finale. Impactul concret asupra fiecărui client depinde de operatorul de distribuție, de categoria de consum, de volumul consumat și de celelalte componente ale prețului final.

„Pentru cei mai mulţi români, distribuţia gazului costă mai puţin de la 1 iulie. Pentru următoarea perioadă de aplicare, tariful mediu ponderat scade cu 7,1%. Este o evoluţie importantă, mai ales într-un context în care costurile din energie rămân o preocupare majoră pentru consumatori şi pentru economie. În acelaşi timp, trebuie spus foarte clar că tariful de distribuţie este doar una dintre componentele facturii finale. Impactul concret asupra fiecărui client depinde de operatorul de distribuţie, de categoria de consum, de volumul consumat şi de celelalte componente ale preţului final”, declara preşedintele ANRE, George Niculescu, citat în comunicat.

Potrivit sursei citate, evoluţia în scădere a tarifelor de distribuţie gaze naturale este determinată în principal de operatorii cu volume mari: Distrigaz Sud Reţele şi Delgaz Grid, care împreună deservesc aproape 90% din volumul total prognozat (72,59 TWh), înregistrează tarife în scădere, scrie Agerpres.

„Tabloul complet reflectă un echilibru: 14 creşteri şi 13 reduceri de tarif, diferenţiate pe fiecare operator. Patru operatori beneficiază de reduceri de cel puţin 10%, în timp ce şase operatori înregistrează majorări de cel puţin 5%. Aceste variaţii ţin de structura de costuri, de investiţiile realizate şi de volumele specifice fiecărei reţele, iar impactul resimţit de fiecare consumator depinde de operatorul din zona sa şi de profilul propriu de consum. Tarifele aprobate nu includ TVA şi sunt stabilite diferenţiat pe operatori de distribuţie şi pe categorii de consum, în funcţie de structura de costuri, volumele prognozate şi parametrii specifici fiecărui operator”, precizează reprezentanţii ANRE.

Cu cât scade factura la gaze

Cum ANRE nu a prezentat scăderile de tarif pentru fiecare operator de distribuție, nu se poate calcula decât un impact pe baza scăderii medii ponderate anunțate de ANRE mai sus. Astfel, în baza unei scăderii medii de 7%, avem o reducere de 0,5 bani/kWh în factura clientului final.

Cum un metru cub de gaze înseamnă 10,55 kWh, ieftinirea ca urmare a scăderii tarifelor de rețea este de 5 bani/metrul cub de gaz. Sau 5 lei la un consum de 100 de metri cubi.

Te-ar mai putea interesa și
De la cabinet la ambulatoriu și transport medical: cum se construiește o rețea medicală în jurul pacientului
De la cabinet la ambulatoriu și transport medical: cum se construiește o rețea medicală în jurul pacientului
Sistemul medical este privit frecvent prin două puncte de intrare: cabinetul medicului de familie și spitalul. Între ele există însă o zonă mult mai largă, formată din ambulatoriu de......
FOTO Investiție masivă pe malul lacului Pipera: 87 de vile de lux construite de Danya Cebus cu 45 de milioane de euro
FOTO Investiție masivă pe malul lacului Pipera: 87 de vile de lux construite de Danya Cebus cu 45 de milioane de euro
Danya Cebus, compania de construcții care a făcut parte din acelați grup cu AFI și care acum este deținută de milionarul ...
UPDATE: E oficial! Călin Georgescu a fost arestat pentru 30 de zile (VIDEO)
UPDATE: E oficial! Călin Georgescu a fost arestat pentru 30 de zile (VIDEO)
Update 2. Curtea de Apel Bucureşti a admis marţi contestaţia DIICOT şi a decis ca fostul candidat la alegerile prezidenţiale ...
Cu lupa pe ingredientele din mâncare. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară mai are de analizat o treime dintre aditivii folosiți acum la scară largă
Cu lupa pe ingredientele din mâncare. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară mai are de analizat o treime ...
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară ( EFSA), agenție independentă a Uniunii Europene care oferă recomandări ...