Criză în toate sectoarele economiei – Degradarea nu doar continuă în România, ci riscă să se adâncească, avertizează Confederaţia Patronală Concordia

Indicatorul de încredere în economie (ESI) şi cel privind încrederea consumatorilor au coborât în iunie 2026 la niveluri comparabile cu cele din perioada pandemiei COVID-19, iar deteriorarea sentimentului economic pune presiune asupra mediului privat, potrivit unei analize realizate de Confederaţia Patronală Concordia pe baza datelor Comisiei Europene. Deteriorarea încrederii s-a manifestat treptat în toate sectoarele economiei, iar percepţia consumatorilor a fost influenţată de creşterea preţurilor la energie şi carburanţi, majorările de taxe şi impozite, evoluţia şomajului şi incertitudinile din plan politic şi fiscal-bugetar, se arată în analiză.
AGERPRES - J, 02 iul. 2026, 10:40
Criză în toate sectoarele economiei - Degradarea nu doar continuă în România, ci riscă să se adâncească, avertizează Confederaţia Patronală Concordia

Indicatorul de încredere în economie (ESI) şi subcomponenta privind încrederea consumatorilor se apropie de nivelurile înregistrate în timpul crizei economice din 2009-2010, după un declin gradual manifestat pe parcursul ultimului an, scrie Agerpres care citează comunicatul Concordia bazat pe datele Comisiei Europene.

În iunie 2026, serviciile, comerţul cu amănuntul şi indicatorul agregat ESI au consemnat cea mai amplă scădere lunară din ultimele 12 luni.

„Semnalul e clar, degradarea nu doar continuă, ci riscă să se adâncească, dacă decidenţii nu iau măsuri ferme. Situaţia s-ar putea agrava notabil înainte de o eventuală ameliorare”, susţin autorii analizei.

Deteriorarea încrederii s-a manifestat treptat în toate sectoarele economiei, iar percepţia consumatorilor a fost influenţată de creşterea preţurilor la energie şi carburanţi, majorările de taxe şi impozite, evoluţia şomajului şi incertitudinile din plan politic şi fiscal-bugetar, se arată în analiză.

Încrederea companiilor s-a deteriorat în ultimele luni, după ce anterior s-a menţinut la un nivel mai ridicat decât cea a populaţiei, precizează studiul.

Concordia apreciază că indicatorii de sentiment reprezintă un semnal privind evoluţia economiei şi arată că nivelul redus al încrederii consumatorilor este corelat cu evoluţia vânzărilor cu amănuntul şi a consumului privat.

„Nivelul de încredere al consumatorilor a atins minimul ultimilor 15 ani, o deteriorare atât de profundă, încât se va simţi direct în scăderea în continuare a vânzărilor cu amănuntul”, se arată în analiză.

Potrivit organizaţiei patronale, datele pentru mai şi iunie 2026 arată că „situaţia nu se opreşte aici, ci se înrăutăţeşte în continuare, iar acest lucru se va reflecta şi în consum”.

„Se confirmă, astfel, că incertitudinea generată de căderea guvernului şi de scumpirea carburanţilor, pe fondul războiului din Iran, a lovit şi mai tare o economie deja fragilă. Riscul ca scăderea consumului privat să continue rămâne foarte ridicat, iar necesitatea formării unui Guvern stabil şi a unor măsuri concrete pentru susţinerea mediului privat şi revenirea economiei devine, din nou, evidentă”, susţin autorii cercetării.

În concluzie, organizaţia patronală susţine că „deteriorarea încrederii consumatorilor afectează semnificativ creşterea economică”.

„Măsurile fiscale restrictive explică doar parţial această degradare fără precedent. Cel mai mare vinovat rămâne instabilitatea şi panica generate de incertitudine. Este greu să construieşti un plan de investiţii credibil sau să faci o achiziţie pe termen lung într-un mediu economic şi politic marcat de incertitudine şi volatilitate. Consumatorii suferă, economia suferă, iar până la urmă va suferi şi bugetul statului”, precizează autorii analizei Concordia.

Potrivit sursei citate, mediul de afaceri are nevoie urgentă de recâştigarea încrederii în economia României, de menţinerea ratingului de ţară şi de responsabilitate din partea decidenţilor. În acest context, recesiunea va fi greu de evitat în 2026, iar consumul va continua să scadă în lunile următoare, chiar dacă inflaţia va urma un trend descendent, notează organizaţia patronală.

Te-ar mai putea interesa și
Interzis pe rețelele sociale pentru minori în România şi în UE – Ursula von der Leyen pregăteşte anunțul
Interzis pe rețelele sociale pentru minori în România şi în UE – Ursula von der Leyen pregăteşte anunțul
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este aşteptată să prezinte la Strasbourg, în discursul său privind Starea Uniunii Europene pe 16 septembrie, o serie de propuneri pentru......
Sistemul energetic românesc la jumătatea lui 2026: mai avem doar 10 grupuri pe cărbune, dar aproape 1.000 de parcuri fotovoltaice
Sistemul energetic românesc la jumătatea lui 2026: mai avem doar 10 grupuri pe cărbune, dar aproape 1.000 de parcuri fotovoltaice
Ultimele date referitoare la puterea instalată în Sistemul Energetic Național (SEN), publicate de Transelectrica și valabile ...
Wizz Air și-a făcut platformă de vacanțe. Cât costă zborul și cazarea
Wizz Air și-a făcut platformă de vacanțe. Cât costă zborul și cazarea
Compania aeriană Wizz Air și-a lansat plaforma de vacanțe, numită Wizz Holidays.
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Încă 190 de metri până la „prima luminiță” a tunelului de aproape doi kilometri
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Încă 190 de metri până la „prima luminiță” a tunelului de aproape ...
Stadiul fizic al lucrărilor pe șantierul secțiunii Margina - Holdea a Autostrăzii A1 Lugoj - Deva a ajuns la aproape ...