Nu există o soluţie unică pentru ştergerea datoriei Greciei – Guvernul de la Atena

Există 'mai multe mijloace tehnice de a şterge' datoria Greciei, din care fac parte şi noile propuneri ale ministrului grec de finanţe, Yanis Varoufakis, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Gabriel Sakellaridis, respingând orice pas înapoi asupra acestui punct din partea majorităţii, informează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 03 feb. 2015, 13:25
Nu există o soluţie unică pentru ştergerea datoriei Greciei - Guvernul de la Atena

Noţiunea de ‘ştergere’ a datoriei a fost avansată de partidul de stânga Syriza de-a lungul întregii sale campanii electorale pentru legislativele pe care le-a câştigat la 25 ianuarie. Deşi prin acest termen se subînţelege o anulare pur şi simplu a unei părţi din sumele datorate, Syriza nu a precizat mijloacele prin care s-a putea ajunge la aceasta.

‘Guvernul are o poziţie constantă care presupune a spune că datoria Greciei nu este viabilă şi, din acest motiv, este necesară anularea ei. Atunci când spunem anulare, aceasta se poate face prin mai multe mijloace tehnice’, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Atena.

‘Una dintre aceste soluţii tehnice este cea pe care le-a prezentată-o Yanis Varoufakis luni investitorilor britanici’, a adăugat Sakellaridis.

Formula evocată luni de ministrul grec de finanţe şi prezentată de Financial Times ar consta în schimburi mai sofisticate de participaţiuni, nu într-o ştergere pur şi simplu a unei părţi din datorie.

‘Ceea ce contează pentru noi în acest moment este să facem această datorie viabilă, să realimentăm cu oxigen poporul grec’, a subliniat Gabriel Sakellaridis, pentru a preveni eventuale critici care i-ar reproşa guvernului că-şi schimbă poziţia cu privire la problema datoriei.

Tocmai în acest sens se înscrie şi precizarea ministrului Yanis Varoufakis: ‘Dacă este nevoie să folosim eufemisme şi instrumente de inginerie financiară pentru a scoate ţara din sclavia datoriei, o vom face’, a afirmat acesta într-un comunicat.

‘Guvernul şi ministrul de finanţe nu vor face niciun pas înapoi, chiar dacă unii regretă hotărârea noastră’, a mai spus purtătorul de cuvânt al executivului de la Atena.

Unii analişti au interpretat această propunere a guvernului grec ca pe un viraj realist al executivului în vederea găsirii unui compromis cu creditorii ţării, UE şi FMI.

Te-ar mai putea interesa și
Incendiu în Capitală! Un restaurant și trei magazine au ars pe șoseaua Colentina. Locatari evacuați
Incendiu în Capitală! Un restaurant și trei magazine au ars pe șoseaua Colentina. Locatari evacuați
Un incendiu puternic a izbucnit duminică dimineață pe șoseaua Colentina din București. Un restaurant și trei spații comerciale au fost distruse de flăcări....
Escaladare a ostilităților în Orientul Mijlociu! Armata israeliană a trecut râul Litani și extinde ofensiva terestră în Liban
Escaladare a ostilităților în Orientul Mijlociu! Armata israeliană a trecut râul Litani și extinde ofensiva terestră ...
Armata israeliană a trecut râul Litani și își extinde operațiunea terestră din Liban. Benjamin Netanyahu anunță ...
Energia nucleară de la Cernavodă a revenit în sistem. Unitatea 2 a fost re-sincronizată și va ajunge la puterea nominală diseară
Energia nucleară de la Cernavodă a revenit în sistem. Unitatea 2 a fost re-sincronizată și va ajunge la puterea nominală ...
Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată sâmbătă seara la Sistemul Energetic Naţional, după finalizarea lucrărilor ...
Cum merge afacerea din energie a ultimului român care și-a dus firma pe bursă: Electro-Alfa și-a crescut veniturile și profitul
Cum merge afacerea din energie a ultimului român care și-a dus firma pe bursă: Electro-Alfa și-a crescut veniturile și ...
Electro-Alfa International, important producător român de echipamente electrice și furnizor de servicii EPC și IT, listat ...