10 mil. lei, garanţii de stat pentru creditele privind reabilitarea clădirilor de locuit degradate, în 2015

Valoarea garanţiilor asigurate de la bugetul statului pentru creditele contractate de către asociaţiile de proprietari/persoane fizice, pentru executarea lucrărilor de reabilitare structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor de locuit, cu grad avansat de degradare, va fi de 10 milioane de lei, în 2015, se arată în Nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre privind măsurile de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, document supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice /MFP/.
Economica.net - mie, 04 feb. 2015, 11:16

‘Asigurarea condiţiilor de derulare a acestuia presupune stabilirea unui plafon al garanţiilor care pot fi emise în anul 2015, la nivelul sumei de 10 milioane lei. Din punct de vedere social şi urbanistic, apare necesitatea luării măsurilor de intervenţie pentru repararea/reabilitarea anvelopei clădirilor care prezintă un nivel ridicat de degradare şi care, în marea majoritate a cazurilor, sunt amplasate în zone centrale, istorice, dens populate şi de interes turistic ale localităţilor, fapt de natură să genereze un real pericol public şi să afecteze pe termen lung dezvoltarea teritorială durabilă a localităţilor, conform strategiei şi planurilor de dezvoltare urbană aprobate la nivelul localităţilor’, se menţionează în actul normativ.

Potrivit sursei citate, se are în vedere asigurarea unui mediu înconjurător sănătos, prin realizarea acestor lucrări de intervenţie asupra clădirilor cu elemente de construcţie de la nivelul faţadelor şi învelitorilor/teraselor cu un nivelul avansat de degradare care prezintă pericol public şi afectează sănătatea şi siguranţa fiecărui membru al comunităţii locale, în condiţiile în care protejarea dreptului la viaţă şi dreptului la integritate fizică a persoanei reprezintă drepturi constituţionale, scrie Agerpres.

Din datele MFP reiese că, în septembrie 2011, a fost emisă Hotărârea de Guvern nr.945/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, prin care se stabilesc condiţiile de creditare avantajoase pentru contractarea unui credit cu garanţie guvernamentală şi dobândă subvenţionată, de către asociaţiile de proprietari/persoane fizice, pentru executarea lucrărilor de reabilitare structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor de locuit, criteriile de eligibilitate pentru beneficiari, bănci şi constructori care execută aceste lucrări de intervenţie.

Până la finele lunii octombrie 2014, nu a fost acordată nicio garanţie în cadrul acestui program, menţionează sursa citată.

Proiectul de act normativ supus dezbaterii publice, este corelat cu dispoziţiile Convenţiei europene a drepturilor omului şi ale protocoalelor adiţionale la aceasta, ratificate de România, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, documentul este bazat pe o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Sumele necesare pentru plata dobânzii aferente creditelor bancare cu garanţie guvernamentală se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, conform Legii bugetului de stat, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Armatorul danez Maersk anunţă suspendarea tranzitului maritim prin strâmtoarea Ormuz
Armatorul danez Maersk anunţă suspendarea tranzitului maritim prin strâmtoarea Ormuz
Al doilea armator mondial, grupul danez Maersk, a anunţat duminică suspendarea tuturor trecerilor de nave prin strâmtoarea Ormuz, din cauza deteriorării situaţiei securităţii în Orientul......
ANAF:Aproape 34.000 de controale fiscale în 2025; creanţe suplimentare de 2,66 miliarde lei din acţiuni antifraudă
ANAF:Aproape 34.000 de controale fiscale în 2025; creanţe suplimentare de 2,66 miliarde lei din acţiuni antifraudă
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a efectuat 33.839 de controale fiscale în anul 2025, în creştere ...
Nicuşor Dan: România este în deplină siguranţă şi nu se află sub niciun fel de ameninţare directă. Prioritară în prezent este siguranţa cetăţenilor români din zonele de conflict/ Mesajul preşedintelui pentru aceştia
Nicuşor Dan: România este în deplină siguranţă şi nu se află sub niciun fel de ameninţare directă. Prioritară ...
Preşedintele Nicuşor Dan transmite, în contextul conflictului din Orinetul Mijlociu, că România este „în deplină ...
ONRC: Numărul firmelor radiate a scăzut uşor în ianuarie 2026, la 6.312
ONRC: Numărul firmelor radiate a scăzut uşor în ianuarie 2026, la 6.312
Un număr de 6.312 de firme au fost radiate la nivel naţional în ianuarie 2026, cu 0,24% mai puţine comparativ cu perioada ...