Australia va furniza Indiei uraniu pentru dezvoltarea sectorului energiei nucleare civile

Prim-ministrul indian Narendra Modi a anunţat joi că a încheiat un acord cu Australia pentru a importa uraniu, în condiţiile în care India, cea mai populată ţară de pe planetă, intenţionează să îşi dezvolte sectorul energiei nucleare civile, transmite AFP.
AGERPRES - J, 09 iul. 2026, 12:29
Australia va furniza Indiei uraniu pentru dezvoltarea sectorului energiei nucleare civile

„Am semnat astăzi un acord important privind energia nucleară”, a declarat cu satisfacţie premierul Indiei, aflat în vizită în Australia, după o discuţie cu omologul său Anthony Albanese.

„Acest lucru va deschide calea aprovizionării cu uraniu din Australia către India pentru a da un nou impuls obiectivelor noastre în domeniul energiei curate”, a declarat şeful guvernului indian, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă comun, înţelegerea permite exporturi de uraniu pe termen lung în scopuri „exclusiv paşnice”.

„Această prevedere facilitează exporturile de uraniu australian către India pentru a o ajuta să crească ponderea capacităţilor energetice provenite din surse nefosile”, a declarat presei premierul Albanese.

Australia deţine 28% din resursele de uraniu ale planetei, potrivit Asociaţiei Mondiale pentru Energie Nucleară, în timp ce India (1,4 miliarde de locuitori) urmăreşte să îşi sporească în mod semnificativ capacitatea de producţie de energie nucleară.

Chiar dacă în 2015 a fost semnat un acord bilateral privind energia atomică pentru a deschide calea exporturilor de uraniu, existau obstacole juridice care au făcut ca, în prezent, comerţul cu uraniu să fie aproape inexistent între cele două părţi.

Legăturile dintre Canberra şi New Delhi s-au consolidat în ultimii ani, alimentate de dorinţa comună de a limita ambiţiile Chinei în Asia-Pacific şi de a dezvolta parteneriate comerciale în afara Chinei.

Premierul Narendra Modi va fi întâmpinat mai târziu în cursul zilei de joi de diaspora indiană pe un stadion din Melbourne, asemeni unei vedete.

Organizatorii se aşteaptă să fie prezente peste 20.000 de persoane.

În 2023, şeful guvernului indian a fost primit în acelaşi mod într-o sală mare din Sydney.

După Australia, prim-ministrul indian se va deplasa în Noua Zeelandă.

Te-ar mai putea interesa și
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Pe măsură ce așteptările și comportamentele de cumpărare ale clienților continuă să evolueze, Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA, vrea să testeze și în România proiecte de......
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
AROBS Transilvania Software S.A. informează piața de capital că Aurelian Deaconu, membru executiv al Consiliului de Administrație ...
Trump anunță că-i este dușman oricine folosește termenul de „inteligenţă artificială” în loc de „super inteligenţă”
Trump anunță că-i este dușman oricine folosește termenul de „inteligenţă artificială” în loc de „super ...
Preşedintele american Donald Trump, care doreşte să impună termenul de "super inteligenţă" (SI) în loc de "inteligenţă ...
Prima companie locală specializată în servicii de BVLOS anunță că-și începe activitatea. Societatea pregătește investiții de un milion de euro în primul an
Prima companie locală specializată în servicii de BVLOS anunță că-și începe activitatea. Societatea pregătește ...
DroneFlight România, prima companie locală specializată în servicii BVLOS pentru companii și organizații, anunță ...