Fraudă de peste 26 milioane de lei descoperită la turneele de MMA difuzate online. ANAF a sesizat organele de urmărire penală

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), din cadrul Agenției Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), au identificat o fraudă fiscală de 26,36 milioane de lei cauzată bugetului de stat de către o firmă care a organizat și difuzat online turnee de arte marțiale mixte (MMA), fără să declare sumele încasate.
Economica.net - J, 09 iul. 2026, 13:59
Fraudă de peste 26 milioane de lei descoperită la turneele de MMA difuzate online. ANAF a sesizat organele de urmărire penală

Inspectorii Antifraudă ANAF au investigat un mecanism complex de evaziune fiscală construit în jurul unui produs multimedia aparent legitim: transmisiuni online de arte marțiale mixte.

Firma vindea abonamente lunare, ID-uri de participare și coduri de acces pentru vizionarea luptelor MMA pe platforme specializate în streaming online, iar reprezentanții firmei încasau lunar venituri de la o bază medie de peste 30.000 de abonați plătitori, fără a le înregistra în contabilitate.

Investigația a mai stabilit și o a doua componentă a fraudei: obținerea de venituri nedeclarate din afilierea cu alte activități, precum organizarea de evenimente sau jocuri de noroc, derulate de un grup de trei firme controlate de aceiași asociați. Prin această componentă, prin care audiența atrasă de luptele MMA era direcționată către platforme de pariuri și cazinouri online, firma s-a sustras de la plata unor obligații fiscale.

Prin cumularea tuturor veniturilor nedeclarate identificate în perioada verificată, inspectorii ANAF Antifraudă au calculat un prejudiciu total cauzat bugetului de stat în sumă de 26,36 milioane de lei.

Având în vedere împrejurările în care au fost săvârșite faptele constatate, ANAF va sesiza organele de urmărire penală specializate.

Verificările veniturilor obținute din difuzarea online a conținutului multimedia vor continua pentru asigurarea echității mediului de afaceri, prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și protejarea contribuabililor corecți de concurența neloială a celor care încalcă legea.

 

Te-ar mai putea interesa și
Legea salarizării unitare – Patru confederaţii sindicale cer PSD şi PNL întâlniri pe tema proiectului
Legea salarizării unitare – Patru confederaţii sindicale cer PSD şi PNL întâlniri pe tema proiectului
Patru dintre cele cinci confederaţii sindicale, Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA", Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - Frăţia, Confederaţia......
Criză în România – Companiile au probleme grave, tot mai multe firme mari intră în insolvenţă şi în procedură de concordat preventiv. Care sunt cele mai afectate sectoare şi care este paradoxul fiscal din mediul de afaceri (analiză)
Criză în România – Companiile au probleme grave, tot mai multe firme mari intră în insolvenţă şi în procedură ...
Semne de criză severă în România. Numărul companiilor care au intrat în insolvenţă în România a crescut cu 43,1% ...
Piaţa firmelor de pompe funebre la nivel record de peste 500 milioane de lei
Piaţa firmelor de pompe funebre la nivel record de peste 500 milioane de lei
Afacerile firmelor de pompe funebre au crescut la un nivel record de peste 545 milioane de lei în 2025, anul în care profitul ...
Încă un împrumut al statului român de la bănci. Aproape un miliard de lei – 9 iulie 2026
Încă un împrumut al statului român de la bănci. Aproape un miliard de lei – 9 iulie 2026
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 934 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat ...