Nou parc eolian în România. Danezii de la Eurowind urmează să ia autorizația pentru 24 MW în Galați

Eurowind, investitor danez foarte activ în segmentul energiei regenerabile din România, cu investiții de sute de milioane de euro pe an, urmează să primească autorizația de înființare pentru un nou parc eolian.
Mihai Nicuţ - D, 12 iul. 2026, 23:00
Nou parc eolian în România. Danezii de la Eurowind urmează să ia autorizația pentru 24 MW în Galați

“Proiect de decizie și raport privind acordarea Autorizaţiei de înfiinţare solicitată de societatea VECTOR WIND EXPERT SRL pentru realizarea noii capacităţi energetice Centrala Electrică Eoliană (CEE) Frumușița Vector”.

Aceasta este una dintre deciziile care urmează să fie adoptate de Comitetul de Reglementare al ANRE în ședința sa de săptămâna aceasta.

Cu titlu general, atunci când ANRE emite autorizația de înființare, dezvoltatorul proiectului trebuie să facă dovada că are finanțarea pentru construcția capacității energetice deci, cel mai probabil acest proiect va fi unul dintre cele care se va finaliza și va produce energie electrică.

Firma care va primi autorizația de înființare este controlată de investitorul danez Eurowind Energy, foarte activ pe piața din România, iar capacitatea de producție este un parc eolian de 24 MW din județul Galați. Parcul s-a calificat la schema de Contracte pentru Diferență (CfD), cu un preț de 74 de euro/MWh.

Parcul este lângă o altă centrală eoliană a Eurowind, Frumușița, de 66 MW, care este acum în construcție.

Cel mai probabil cobstrucția parcului va începe destul de repede după obținerea autorizației pentru că Eurowind a comandat turbimele pentru acest parc și pentru alte două încă de vara trecută.Este vorba despre turbine Vestas de 6,2 MW.

Citește și:

Nou parc eolian operațional în România. Eurowind a inaugurat centrala Pecineaga, de 48 MW, cu cele mai mari turbine eoliene de la noi

Activă pe piața locală din 2011, Eurowind Energy România dezvoltă și operează proiecte de energie regenerabilă, cu o echipă locală dedicată. Portofoliul companiei include patru parcuri solare operaționale – Hălchiu, Măgurele, Pufești și Teiuș – și un pipeline de aproximativ 7,5 GW în diferite stadii de dezvoltare.

Până la finalul Q2 2026, compania va ajunge la o capacitate operațională de 184 MW în România, inclusiv 60MW stocare în baterii de la Teiuș.

Eurowind Energy A/S este o companie daneză specializată în dezvoltarea, construcția și operarea de parcuri de energie regenerabilă. Portofoliul său include proiecte din domeniile eolian, solar, hidrogen, biogaz, soluții de conversie energie electrică în căldură (power-to-heat) și stocare în baterii. Fondată în 2006, compania a devenit un jucător important în sectorul energiei verzi, cu peste 700 de angajați și operațiuni în 16 piețe din Europa și Statele Unite.

Citește și:

Jens Rasmussen, CEO Eurowind Energy: “Regenerabilele sunt soluția disponibilă acum, Europa trebuie să își poată asigura singură energia”. Ce spune despre proiectele din România, unde va investi 300 mil. euro pe an INTERVIU

Te-ar mai putea interesa și
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creşterea cererii globale de petrol în 2026 cu 400.000 barili pe zi (bpd), a şasea înrăutăţire consecutivă a......
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare de 8 milioane de dolari în urma unei emisiuni de obligațiuni
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare ...
NAGA Group, grupul fintech listat la Bursa de Valori din Frankfurt, condus de antreprenorul român Octavian Pătrașcu și ...
Comisia Europeană susține că i se pare regretabilă propunerea de tăiere semnificativă a viitorului buget al UE făcută de președinția Consiliului Uniunii Europene
Comisia Europeană susține că i se pare regretabilă propunerea de tăiere semnificativă a viitorului buget al UE făcută ...
Comisia Europeană şi-a exprimat luni regretul faţă de ''tăierile semnificative'' propuse de preşedinţia Consiliului ...
88% dintre români spun că știu ce să facă în caz de cutremur, dar numai 44% au un plan pregătit – studiu IRES
88% dintre români spun că știu ce să facă în caz de cutremur, dar numai 44% au un plan pregătit – studiu IRES
Românii se declară bine informați legat de ceea ce ar trebui să facă în cazul unui cutremur, însă măsurile concrete ...