Rezultatul negocierilor cu FMI, după întâlnirea cu Ponta. Probleme la preţul gazelor şi CE Hunedoara

Rezultatul negocierilor cu FMI şi CE va fi cunoscut doar luni, după ce delegaţia comună se va întâlni cu premierul Victor Ponta, întrucât în negocierile de sâmbătă nu s-a ajuns la un acord privind mai multe subiecte, cele mai importante vizând preţului gazelor pentru populaţie şi Complexul Hunedoara, scrie Mediafax.
Economica.net - S, 07 feb. 2015, 17:20
Rezultatul negocierilor cu FMI, după întâlnirea cu Ponta. Probleme la preţul gazelor şi CE Hunedoara

„În primul rând, experţii Comisiei Europene insistă pentru o soluţie privind liberalizarea preţului la gaze, unde partea română nu a avut aproabare de a îngeţa procesul. Discuţiile au fost aprinse şi pe problema Complexului Energetic Hunedoara, pentru care experţii internaţionali cer lichidarea companiei. Decizia pe cele două subiecte a fost amânata şi urmează să fie negociată, cel mai probabil luni, de delegaţia comună FMI şi CE direct cu premierul Victor Ponta”, au declarat pentru MEDIFAX surse oficiale, după discuţiile de sâmbătă dintre ministrul Energiei, Andrei Gerea, şi delegaţia comună Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.

Fostul ministru delegat pentru Energie Răzvan Nicolescu afirma, la începutul lunii decembrie, că are acordul Comisiei Europene pentru amânarea calendarului de liberalizare a preţului la gazele destinate populaţiei până în 2021, iar nicio majorare nu va mai fi aplicată până la 1 iulie 2015, însă informaţia nu a fost confirmată de oficialii europeni.

Experţii FMI şi CE insistă şi pentru o soluţie de lichidare a Complexului Energetic Hunedoara, companie pentru care există deja o cerere în instanţă pentru declanşarea insolvenţei.

De altfel, Gherea declara încă de la finele anului trecut, imediat după preluarea portofoliului la Energie, că Complexul Energetic Hunedoara (CEH) este aproape de insolvenţă şi trebuie eficientizat.

Potrivit calendarului convenit cu partenerii internaţionali, România trebuia să majoreze preţul final al gazelor destinate populaţiei cu 2% de la 1 octombrie şi 2% de la 1 ianuarie 2015, prin creşterea tarifului reglementat pentru gazele din producţia internă de la 48,5 lei/MWh la 49,8/MWh în toamna anului trecut şi la 50,6 lei/MWh de la începutul acestui an. Calendarul mai prevedea majorarea preţului la gazele pentru populaţie cu 2% de la 1 aprilie şi cu încă 3% de la 1 iulie 2015.

 

 

 

Citeşte continuarea articolului, pe Mediafax.ro.

Te-ar mai putea interesa și
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală electrică pe gaze
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală ...
Cunoscuta firmă Monsson a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru o instalație de stocare de 50 MW care urmează să fie amplasată în județul Constanța. Tot în aceeași zonă,......
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei ...
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...