Isărescu: singura intervenţie legislativă utilă în problema creditelor în franci elveţieni e legea insolvenţei

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, la audierile din Parlament, că singura intervenţie legislativă care ar fi utilă în rezolvarea problemei creditelor în franci elveţieni ar fi adoptarea legii insolvenţei persoanelor fizice, care ar oferi debitorilor o pârghie de negociere cu banca, sub spectrul falimentului acestora.
Mihai Banita - mar, 10 feb. 2015, 15:36
Isărescu: singura intervenţie legislativă utilă în problema creditelor în franci elveţieni e legea insolvenţei

„Nu ar fi utilă altă intervenţie legislativă cu excepţia legii insolvenţei, care ar da debitorilor capacitatea de negociere, sub imperiul declarării insolvenţei”, a declarat Isărescu, în faţa comisiilor reunite de Buget din Parlament. Acesta a precizat că legea ar ajuta debitorii cu dificultăţi la plata ratelor împrumutaţi şi în alte monede, nu doar în franci elveţieni.

Isărescu a respins ideea unei soluţii legislative prin care creditele în franci să fie convertite la un curs impus, pentru că ar genera pierderi de peste un miliard de euro – doar pentru conversia CHF la cursul istoric – şi ar aduce patru instituţii bancare la un nivel al solvabilităţii sub cel mimim acceptat. Astfel, s-ar crea un efect de contagiune la nivelul sistemului bancar, deşi volumul creditelor în CHF nu reprezintă, în sine, risc sistemic, în actualele condiţii.

După ce ani de zile BNR a respins ideea legiferării insolvenţei personale, acum Isărescu crede că ar fi un lucru bun.

„Existenţa legii insolvenţei este un lucru pozitiv şi suntem pentru. Suntem pentru o lege funcţională, care să nu creeze hazard moral – adică debitorul să nu fie penalizat deloc dacă nu îşi mai plăteşte datoriile (…) Că suntem pentru această lege reise din faptul că joi vom avea o dezbatere publică la BNR pe această temă”, a declarat Isărescu.

Camera deputaţilor are în dezbatere la comisia Juridică un proiect privind legea insolvenţei persoanelor fizice.

Te-ar mai putea interesa și
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri Legea privind integritatea în domeniul public, dar a transmis că menţine argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate formulată anterior....
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susţine că discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este ...
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ce noul guvern a refuzat să cumpere un proiect imobiliar
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ...
Attila Balázs, propritarul unui dintre cei mai mari constructori din Ungaria și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri ...
Trump promite un ordin legal pentru a desfiinţa „monopolul urât” din procesarea alimentelor
Trump promite un ordin legal pentru a desfiinţa „monopolul urât” din procesarea alimentelor
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că pregăteşte un ordin legal care să le ofere fermierilor şi crescătorilor ...