Bătălia giganţilor aviatici – Boeing cere autorităţilor din SUA să intervină în dosarul împrumutului record acordat de UE rivalului Airbus

Constructorul aeronautic american Boeing a solicitat Guvernului SUA să facă presiuni asupra Uniunii Europene pentru transparenţă în ceea ce priveşte un pachet de împrumuturi, în valoare de trei miliarde de euro, acordat rivalului european Airbus, ceea ce ar putea relansa tensiunile comerciale la câteva zile după ce cele două părţi au prelungit un armistiţiu tarifar privind subvenţiile pentru avioane, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 21 iul. 2026, 13:56
Bătălia giganţilor aviatici - Boeing cere autorităţilor din SUA să intervină în dosarul împrumutului record acordat de UE rivalului Airbus

Într-o scrisoare adresată reprezentantului SUA pentru comerţ, Jamieson Greer, consultată de Reuters, Boeing s-a declarat surprins de un anunţ din 29 iunie al Băncii Europene de Investiţii, braţul financiar al UE, care a venit la doar patru zile după ce UE a susţinut prelungirea armistiţiului tarifar cu SUA. În acest context, producătorul american de avioane i-a cerut lui Jamieson Greer să solicite o „transparenţă completă cu privire la termenii acestui împrumut” din partea UE şi să explice de ce este compatibil cu acordul de armistiţiu din 2021, care prevedea un „proces deschis şi transparent”.

În replică, Banca Europeană de Investiţii susţine că finanţează mii de companii în fiecare an şi neagă că ar oferi Airbus vreun sprijin neobişnuit. „Acesta este un împrumut normal, cu dobândă, parte a activităţii generale de finanţare a BEI”, a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei financiare.

Fondurile de la BEI sunt destinate să ajute Airbus să-şi extindă şi mai mult poziţia de lider în domeniul tehnologiei în aviaţia civilă şi militară. Graţie finanţării de la BEI, Airbus va putea să facă investiţii în tehnologii de vârf până în 2030.

Te-ar mai putea interesa și
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase focare de pestă porcină africană, a anunţat marţi Ministerul sârb al......
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...
Trump promite un atac asupra complexului militar iranian din „Muntele Târnăcopului”
Trump promite un atac asupra complexului militar iranian din „Muntele Târnăcopului”
După a zecea noapte la rând de noi bombardamente asupra infrastructurilor iraniene, preşedintele american Donald Trump ...
Grecia a obținut venituri de peste 5 miliarde de euro din turism în primele cinci luni din 2026
Grecia a obținut venituri de peste 5 miliarde de euro din turism în primele cinci luni din 2026
Turismul elen a demonstrat în primele cinci luni din 2026 o rezilienţă solidă, pe fondul turbulenţelor geopolitice, ...