Vasile Tofan, un om de afaceri în vârstă de 44 de ani, fusese desemnat premier de preşedinta pro-europeană Maia Sandu după demisia de pe 3 iulie a premierului Alexandru Munteanu, care a motivat că nu-şi mai poate „exercita mandatul în acord cu principiile şi convingerile” sale.
Noul premier a declarat că priorităţile executivului său vor fi axate pe accelerarea creşterii economice, eficienţă şi avansarea procesului de integrare europeană. „Vom asculta, vom decide şi vom implementa. Aleg să muncim pentru o economie europeană şi un stat eficient”, a spus el de la tribuna legislativului, potrivit Moldpres.
Votul de încredere a fost acordat după o şedinţă de peste nouă ore, dintre care, pe parcursul unei ore, Vasile Tofan a prezentat programul de guvernare, după care a răspuns, timp de peste cinci ore, la întrebările deputaţilor.
El a menţionat că prioritatea cu care va porni acest guvern este să readucă încrederea, energia şi iniţiativa în economie şi a subliniat obiectivul său de a finaliza negocierile de aderare la UE şi pregătirea semnării Tratatului de Aderare până la sfârşitul anului 2028.
„Este un calendar ambiţios. Nu va fi realizat prin declaraţii, ci prin legi aplicate, instituţii funcţionale şi proiecte executate la timp. În anul 2026 trebuie să deschidem toate cele şase clustere de negociere, iar rata anuală de implementare a angajamentelor trebuie să depăşească 90%”, a accentuat Vasile Tofan.
Printre alte priorităţi enunţate de el se numără modernizarea a circa 300 de kilometri de drumuri în următorii ani, investiţii de 6 miliarde de lei în educaţie şi de 7 miliarde de lei în agricultură, integrarea a cel puţin 100.000 de persoane pe piaţa muncii, crearea a circa trei mii de locuri noi în creşe, modernizarea sistemului de sănătate.