Anunţ de la Guvern – MIPE: România nu a transmis Comisiei Europene documentul privind Politica de Coeziune 2028-2034 şi nu a încălcat niciun termen

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) respinge informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora ar fi transmis Comisiei Europene documentul privind programarea Politicii de Coeziune 2028-2034, precizând că nu a încălcat niciun termen referitor la transmiterea documentului.
AGERPRES - mie, 22 iul. 2026, 07:54
Anunţ de la Guvern - MIPE: România nu a transmis Comisiei Europene documentul privind Politica de Coeziune 2028-2034 şi nu a încălcat niciun termen

„MIPE nu a trimis Comisiei Europene documentul privind programarea perioadei 2028-2034 (Planul de Parteneriat National şi Regional – PPNR) şi nici nu a încălcat vreun termen privind transmiterea acestuia. Documentul trebuie trimis formal Comisiei în a doua parte a anului 2027, după ce va intra în vigoare Regulamentul UE”, se arată într-un comunicat al MIPE transmis Agerpres.

Potrivit ministerului, procesul de elaborare a viitorului Plan de Parteneriat Naţional şi Regional se află în etapa analizelor şi a planificării strategice, urmând ca redactarea documentului şi negocierile cu serviciile Comisiei Europene să înceapă după finalizarea acestor etape.

În acest moment, instituţia analizează opţiunile strategice a Politicii de Coeziune post-2027 şi implicaţiile pentru România.

„Implementarea PNRR ne oferă recomandări relevante privind arhitectura post-2027 în opţiuni practice pentru structura şi conţinutul viitorului Plan, precum şi recomandări referitoare la modalitatea în care România ar putea organiza procesul de programare în funcţie de nivelul său de ambiţie”, susţine sursa citată.

MIPE arată că, împreună cu Banca Mondială, realizează în prezent analize macroeconomice şi sectoriale care vor fundamenta direcţiile de intervenţie pentru perioada de programare post-2027. „Sunt vizate următoarele sectoare, fără a se limita la, energie şi decarbonizare; industrii, cu dimensiune pe procese de decarbonizare şi apărare; tehnologii inovative; digital; educaţie si competenţele viitorului; ocupare şi legătura cu sectoarele economice; social, cu accent grupuri vulnerabile, servicii integrate; natalitate, concept ITI”, potrivit ministerului.

Ministerul precizează că documentele sunt discutate în două etape: mai întâi cu reprezentanţii ministerelor şi ai autorităţilor de management, iar ulterior cu partenerii sociali, mediul de afaceri, societatea civilă, mediul academic, sindicatele şi autorităţile locale.

„Pentru a sprijini demersurile de planificare strategică sectorială, MIPE organizează reuniuni dedicate discutării analizelor. Până în prezent au fost discutate analizele aferente energiei şi decarbonării; consensului social. De exemplu, mâine, 22 iulie 2026, va fi prezentată şi dezbătută analiza referitoare la digitalizare. Mecanismul colaborativ dezvoltat de MIPE, prin structura tehnică de coordonare a programării post-2027 implică două paliere de consultare şi dezbatere a acestor analize: prima etapă a consultărilor presupune reuniuni tehnice la care sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai ministerelor şi autorităţilor responsabile de politicile sectoriale, precum şi ai autorităţilor de management de la nivel naţional şi regional, cu rol în gestionarea şi implementarea investiţiilor relevante pentru sectoarele de referinţă; în a doua etapă, aceste documente de analiză sectorială vor fi supuse dezbaterii cu partenerii din mediul de afaceri/societate civilă/mediu academic/sindicate/regiuni/ autorităţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, inclusiv structuri asociative ale autorităţilor locale”, arată MIPE în comunicat.

Pe lângă aceste analize, PPNR va trebui să abordeze întocmai constatările din Rapoartele de Ţară pentru anii 2026 şi 2027 şi să pună în aplicare recomandările specifice de ţară.

În paralel, MIPE participă, alături de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Afacerilor Interne, la negocierile privind viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene. Astfel, în compromisul parţial au fost obţinute aspecte importante pentru România, chiar dacă nu în totalitate sau nu întotdeauna în forma exactă solicitată. În contextul Semestrului European din 2026, la propunerea MIPE, s-a obţinut recunoaşterea provocărilor generate de poziţionarea geografică şi de evoluţiile recente din regiunea estică, inclusiv din perspectiva implicaţiilor asupra securităţii, rezilienţei economice şi atractivităţii investiţionale.

Ministerul subliniază că procesul de pregătire a programării fondurilor europene pentru perioada 2028-2034 s-a desfăşurat transparent, menţionând că în şedinţa Guvernului din 28 mai 2026 a fost discutată nota privind pregătirea cadrului strategic naţional de programare, document publicat atât pe site-ul Secretariatului General al Guvernului, cât şi pe cel al MIPE.

Instituţia dă asigurări că va continua să informeze public cu privire la evoluţia procesului de programare a fondurilor europene aferente Politicii de Coeziune 2028-2034.

Te-ar mai putea interesa și
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 12,4%, ca serie brută, în primele cinci luni
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 12,4%, ca serie brută, în primele cinci luni
Volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat, ca serie brută, în primele cinci luni ale anului în curs, cu 12,4%, faţă de aceeaşi perioadă din 2025, arată datele publicate, miercuri, de......
România poate deveni un punct fierbinte pentru turismul de evenimente din UE – Nazare
România poate deveni un punct fierbinte pentru turismul de evenimente din UE – Nazare
România are toate şansele să devină una dintre principalele destinaţii europene pentru turismul de evenimente şi trebuie ...
Notino, cel mai mare lanț de magazine de beauty din Europa, generează 7% din vânzări în România. Business-ul companiei a crescut cu peste 11%
Notino, cel mai mare lanț de magazine de beauty din Europa, generează 7% din vânzări în România. Business-ul companiei ...
Notino, cel mai mare retailer online de beauty și sănătate din Europa, a generat în anul fiscal 2025 (mai 2025 – aprilie ...
Anunţ de la patronul Lidl şi Kaufland. Ce pregăteşte gigantul german
Anunţ de la patronul Lidl şi Kaufland. Ce pregăteşte gigantul german
Divizia de tehnologie a grupului german de retail Schwarz vizează o creştere puternică în următorii ani, pe măsură ...