Grupul de navigație TTS a finalizat lucrările la extinderea terminalului de cereale Canopus Constanța, în urma unei investiții de 23 de milioane de euro

TTS (Transport Trade Services) S.A. anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a finalizat în data de 20.07.2026 proiectul de investiții pentru extinderea la 180.000 tone a capacității de depozitare a terminalului de cereale Canopus Constanța.
Cristian Negrei - mie, 22 iul. 2026, 20:26
Grupul de navigație TTS a finalizat lucrările la extinderea terminalului de cereale Canopus Constanța, în urma unei investiții de 23 de milioane de euro

Investiția a constat în construirea a șase celule cu o capacitate de depozitare de 11.000 tone fiecare, cinci celule buffer cu o capacitate de depozitare de 825 de tone fiecare, un nou punct de preluare marfă de la unități fluviale, echipamente pentru unul din cele două puncte noi de descărcare camioane, echipamentele necesare (benzi, elevatoare) care să deservească fluxurile de marfă și conexiunile cu vechiul terminal și trei cântare pe fluxul de încărcare a navelor.

Noul terminal va primi marfă de la barje și de la camioane prin două puncte de descărcare cu o capacitate de preluare de 400 de tone/ora fiecare.

Pentru transbordul mărfurilor în nave vor fi utilizate cele două shiploadere existente care asigura o viteză de 800 tone/ora.

Investiția, în valoare de 23 de milioane de eur, fără TVA, a fost realizată de filiala Canopus Star S.R.L. Constanța, finanțarea proiectului fiind asigurată în proporție de aproximativ 35% din resurse proprii, diferența fiind finanțată printr-un credit bancar.

Lucrările au început în 20 ianuarie 2025 și s-au finalizat în 15 iulie 2026.

Canopus Star S.R.L. Constanța, unul dintre cei trei operatori portuari ai Grupului TTS din portul Constanța, este un joint-venture având că acționari TTS (Transport Trade Services) S.A. și Cargill Agricultură SRL, specializat în operarea de produse agricole.

 

Te-ar mai putea interesa și
Un nou record pentru producția locală de cereale. România ar putea ajunge al patrulea cel mai mare producător european
Un nou record pentru producția locală de cereale. România ar putea ajunge al patrulea cel mai mare producător european
România ar putea obține anul acesta agricol o producție de 23,6 milioane de tone de cereale, arată ultima prognoză a Comisiei Europene. Ar însemna că am devansa Spania a cărei producții a......
Premierul Ungariei, mesaj dur pentru milionarul din Harghita, după ce și-a băgat firma de construcții în faliment: S-a terminat cu jefuirea banilor publici
Premierul Ungariei, mesaj dur pentru milionarul din Harghita, după ce și-a băgat firma de construcții în faliment: S-a ...
Péter Magyar, premierul Ungariei, a transmis un mesaj dur omului de afaceri Attila Balázs, originar din Remetea, județul ...
O mare firmă de IT din Olanda, cu clienți precum Bosch, Philips și Zeiss, preia integral operațiunile din România. Echipa de la Cluj va fi extinsă
O mare firmă de IT din Olanda, cu clienți precum Bosch, Philips și Zeiss, preia integral operațiunile din România. Echipa ...
Sioux Technologies, companie olandeză de tehnologie și inginerie, preia integral operațiunile din România și anunță ...
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania: Gazele alocate la preț reglementat acoperă consumul clienților noștri de la iarnă, am înmagazinat cu 20% mai mult decât anul trecut INTERVIU
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania: Gazele alocate la preț reglementat acoperă consumul clienților noștri de la iarnă, ...
În condițiile exploziei prețurilor la gaze din România și Europa, dar și al posibilității ca o parte din consumul ...