VIDEO Faimoasă gară din București, demolată. Deși avea peste 60 de ani, era în stare bună

Au început lucrările de demolare a clădirii stației CFR Progresul din București, potrivit unor imagini postate joi în grupul Gări din România. În vreme ce unii apreciază că în locul său va fi construită o gară nouă, alții acuză CFR SA și Ministerul Transporturilor de "ștergerea trecutului și istoriei feroviare" a Capitalei. Surse oficiale au explicat că demolarea clădirii, care nu e monument istoric, face parte din proiectul modernizării liniei de cale ferată București - Giurgiu, etapa II.
Anemona Andone - J, 23 iul. 2026, 14:07
VIDEO Faimoasă gară din București, demolată. Deși avea peste 60 de ani, era în stare bună

 

„Gara București – Progresul. Ultima suflare”, este titlul postării giurgiuveanului Mirel Panait în grupul de specialitate Gări din România.

Imaginele cu demolarea clădirii au fost comentate și de comunitatea Rezistența Urbană.

Gara București – Progresul, peste 60 de ani de istorie

„O demolare neanunțată: s-a dus Gara București-Progresul. Una dintre gările secundare ale Capitalei, e succesoarea unei halte din 1953, necesară pe prima linie de cale ferată, București – Giurgiu (deschisă în 1869) care venea de la Gara Filaret (Gara de Sud), azi autogară. Gara București – Progresul a fost deschisă în 1958 și așa cum se vede, se menținea în stare bună. Orice modernizarea trebuia făcută pornind de la premisa păstrării clădirii vechi. Orice dezafectare trebuia să ia în calcul schimbarea funcțiunii clădirii, deci automat salvarea ei. Ștergerea trecutului și istoriei feroviare a Bucureștiului, lecții de manual. Bravo, CFR și Ministerul Transporturilor”, transmit ironic cei de la Rezistența Urbană.

Fundația Eco – Civica transmitea pe 20 iulie că urma să fie demolată clădirea stației de cale ferată Progresul din Capitală. „Va fi inlocuită cu o gară nouă”, scria sursa citată.

CFR Infrastructură anunța în iunie că lucrările de modernizare ajunseseră la un stadiu de 7% pe sectorul de cale ferată București Progresu – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră, parte a unui proiect strategic pentru transportul feroviar național și european.

De la jumătatea lunii martie, circulația trenurilor este suspendată total pe intervalul Jilava – Frătești al liniei de cale ferată București – Giurgiu.

Calea ferată București – Giurgiu, prioritară pentru modernizare

„Termenul estimativ pentru terminarea lucrărilor și redeschiderea circulației feroviare este septembrie 2028″, a declarat anterior Alexandru Simu, directorul general al CFR SA pentru ECONOMICA.NET.

Potrivit lui, linia feroviară București Nord – Jilava – Giurgiu Nord Frontieră este componentă strategică a rețelei TEN-T și reprezintă un coridor de transport convențional prioritar pentru modernizare.

Linia este destinată preluării  fluxurilor internaționale de trafic aferente celor două coridoare centrale de pe teritoriul României, asigurând legătura între Coridorul Rin – Dunăre și Europa de Sud – Est (Bulgaria, Grecia, Turcia), prin traversarea transfrontalieră a Podului Prieteniei.

Antreprenor: Asocierea RailWorks (Arcada Company S.A. – Alstom Transport S.A.)
Valoare contract: 2.108.256.817,28 lei fără TVA
Finanțare: Programul MIE/CEF 2021–2027 + Buget de Stat

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Statul mătură toți banii din bănci. Oficial BNR: Firmele românești sunt un paradox european, cu cele mai puține credite și printre cele mai mari grade de îndatorare
GRAFICE Statul mătură toți banii din bănci. Oficial BNR: Firmele românești sunt un paradox european, cu cele mai puține ...
România este și la capitolul piețe financiare una dintre ciudățeniile Europei, iar statul contribuie din plin la perpetuarea acestei situații. Mai exact, arată o analiză a viceguvernatorului......
Curentul electric continuă să se scumpească: prețul din piața la termen a sărit și pragul de 900 de lei/MWh pentru la iarnă. Este energie făcută din cărbune în Oltenia
Curentul electric continuă să se scumpească: prețul din piața la termen a sărit și pragul de 900 de lei/MWh pentru ...
Prețul de tranzacționare a energiei electrice cu livrare în perioada rece a depășit și pragul de 900 de lei/MWh, potrivit ...
Rivalul McDonald’s din Ungaria la care clienții se așează la coadă de la 1:30 noaptea intră în România. Unul din primii 20 de clienți va mânca burgeri gratuit timp de un an
Rivalul McDonald’s din Ungaria la care clienții se așează la coadă de la 1:30 noaptea intră în România. Unul din ...
Simon’s Burger, cel mai mare lanț de burgeri din Ungaria, concurentul McDonald’s și Burger King, deschide primul restaurant ...
Semne proaste pentru economie. Statul se împrumută iar la peste 7%,  semn că investitorii fug. Plătim deja dobânzi de junk și așteptăm decizia crucială din 2 octombrie
Semne proaste pentru economie. Statul se împrumută iar la peste 7%, semn că investitorii fug. Plătim deja dobânzi de ...
Statul se împrumută din ce în ce mai scump, chiar dacă nu a intrat în categoria junk. Începând cu data de 3 septembrie, ...