CIO a respins plângerea depusă de organizația pentru drepturile omului FairSquare împotriva lui Gianni Infantino

Comisia de Etică a Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) a respins o plângere depusă de organizaţia neguvernamentală pentru drepturile omului FairSquare împotriva preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, a indicat vineri un purtător de cuvânt al CIO pentru AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 24 iul. 2026, 19:23
CIO a respins plângerea depusă de organizația pentru drepturile omului FairSquare împotriva lui Gianni Infantino

„Comisia de Etică a CIO a constatat că, în conformitate cu Carta Olimpică, fiecare federaţie internaţională îşi păstrează independenţa şi autonomia de guvernanţă”, a explicat un purtător de cuvânt al CIO, adăugând că, prin urmare, „plângerea excede competenţa” acestei comisii.

La începutul lunii iulie, organizaţia neguvernamentală FairSquare a anunţat că va sesiza această comisie a CIO cu privire la „încălcările repetate ale neutralităţii politice” de către Infantino, mai exact, manifestările sale frecvente de apropiere faţă de preşedintele SUA, Donald Trump, mergând până la a-i lăuda politicile interne.

Jurământul depus de cei aproximativ o sută de membri ai organismului olimpic, din care face parte Infantino, le cere să acţioneze „independent de interesele comerciale şi politice”, o obligaţie consacrată şi în Carta Olimpică.

În februarie, CIO a respins deja o primă polemică legată de prezenţa domnului Infantino la „consiliul pentru pace” convocat de Trump, care purta o şapcă roşie inscripţionată cu „USA” şi „45-47”, o referire la cele două mandate ale liderului republican.

„Înţelegem că FIFA susţine un vast program de investiţii prin intermediul fotbalului pentru a revitaliza sportul în Gaza, Palestina, oferind infrastructură sportivă, iniţiative educaţionale şi proiecte de dezvoltare de nivel înalt”, a declarat un purtător de cuvânt al CIO, apreciind că FIFA acţionează „în limitele rolului său” şi fără a face nicio referire la accesoriul pentru cap.

În decembrie anul trecut, Infantino i-a înmânat personal preşedintelui SUA un „Premiu pentru Pace” din partea FIFA, în timpul tragerii la sorţi pentru Cupa Mondială 2026.

În timpul Cupei Mondiale din America de Nord, Trump s-a lăudat că l-a sunat pe Infantino înainte ca FIFA să ridice suspendarea impusă atacantului american Folarin Balogun în urma unui cartonaş roşu.

Infantino a declarat că i-a răspuns că organismele FIFA sunt „independente”.

Joi, preşedinta federaţiei norvegiene, Lise Klaveness, a anunţat că va depune o plângere la Comisia de Etică a FIFA cu privire la intervenţia lui Donald Trump.

„Această plângere ar putea fi conexată cu o sesizare anterioară, transmisă comisiei în luna iunie a anului trecut de către federaţia norvegiană şi FairSquare, referitoare la Ťmodul în care FIFA şi-a prezentat aşa-zisul Premiu pentru Paceť”, a adăugat Lise Klaveness.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...