Tribunalul București a luat o decizie în privința celor trei directori din industria de apărare acuzați de corupție. DNA ceruse arest preventiv

Tribunalul Bucureşti a decis vineri ca cei trei directori din industria de apărare acuzaţi de corupţie să fie plasaţi în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 24 iul. 2026, 20:25
Tribunalul București a luat o decizie în privința celor trei directori din industria de apărare acuzați de corupție. DNA ceruse arest preventiv

Este vorba de Mihai Rafiu, directorul general al Uzinei Mecanice Bucureşti, Tiberiu Alexandru Pîrvu – director general al Uzinei Mecanice Plopeni şi Liliana Sorescu – director comercial la Uzina Mecanică Plopeni.

Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul unui administrator de firme, urmărit penal pentru coruperea directorilor.

Procurorii DNA solicitaseră ca cei patru inculpaţi să fie arestaţi preventiv, cerere respinsă însă de un judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 18 decembrie 2025 – 16 iulie 2026, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, Mihai Rafiu, în calitate de director general al Societăţii Comerciale „Uzina Mecanică Bucureşti” – SA, ar fi primit de la inculpatul V.M., atât direct, cât şi prin intermediul altei persoane, suma totală de 48.000 de lei, remisă în 12 tranşe a câte 4.000 lei. Sumele de bani ar fi fost primite în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu privind iniţierea unor proceduri de achiziţie, derularea raporturilor contractuale dintre uzină şi societăţile comerciale administrate în fapt de inculpatul V.M., precum şi aprobarea plăţii facturilor emise de acestea.

În perioada mai – iulie 2026, în calitate de director general al Societăţii Comerciale „Uzina Mecanică Plopeni” – SA, Tiberiu Alexandru Pîrvu ar fi primit direct de la inculpatul V.M. suma totală de 25.900 lei, remisă în trei tranşe, în schimbul aprobării unor comenzi şi efectuarea de plăţi aferente contractelor încheiate cu societăţile comerciale pe care le administra în fapt.

În cursul anului 2026, în calitate de director comercial al Societăţii Comerciale „Uzina Mecanică Plopeni” – SA, Liliana Sorescu ar fi pretins şi primit de la inculpatul V.M., în mai multe tranşe, suma totală de 24.250 de lei, în legătură lansarea comenzilor către societăţile comerciale administrate de V.M. şi efectuarea formalităţilor necesare recepţiei bunurilor livrate.

Conform procurorilor, într-o împrejurare distinctă, în luna februarie 2026, Liliana Sorescu ar fi primit de la reprezentantul altor societăţi comerciale aflate în relaţii contractuale cu Uzina Mecanică Plopeni suma de 3.800 de dolari, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu privind lansarea comenzilor şi efectuarea formalităţilor necesare recepţiei bunurilor livrate de societăţile respective.

Ulterior, în perioada 15 mai – 29 iunie 2026, invocând faptul că suma de 3.800 de dolari primită anterior ar fi fost formată din bancnote false, Liliana Sorescu ar fi primit de la aceeaşi persoană, prin intermediul inculpatului V.M., echivalentul în lei al acestei sume, respectiv 17.200 de lei.

Contractele încheiate de cele două uzine cu societăţile comerciale menţionate aveau ca obiect, în principal, servicii de mentenanţă, achiziţia de materiale şi prestări de servicii.

În urma percheziţiilor efectuate la data de 23 iulie, la domiciliul lui Tiberiu Alexandru Pîrvu au fost identificate sume de bani în numerar, în lei şi valută, în cuantum de aproximativ 500.000 de euro. Sumele de bani au fost ridicate în vederea instituirii măsurii asigurătorii a sechestrului.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...