Merkel şi Hollande au sacrificat Ucraina în interesul propriilor ţări – vicepreşedintele Parlamentului European

Cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Francois Hollande au sacrificat Ucraina pentru interesele economice ale tarilor lor, la negocierile de la Minsk cu privire la solutionarea conflictului din Donbas, a declarat joi vicepresedintele Parlamentului European, Ryszard Czarnecki, într-un interviu pentru agentia de presa Unian.
Economica.net - S, 14 feb. 2015, 07:28
Merkel şi Hollande au sacrificat Ucraina în interesul propriilor ţări - vicepreşedintele Parlamentului European

‘Fara ca Uniunea Europeana sa participe la negocieri, Merkel si Hollande au sacrificat Ucraina, aparând interesele economice ale statelor lor’, considera acesta, adaugând ca ‘pacea negociata la Minsk îi convine mai mult Moscovei decât Kievului’.

‘Aceasta nu este o victorie a Ucrainei. Cred ca astazi e bucurie la Moscova si nu la Kiev’, a remarcat vicepresedintele PE.

În opinia sa, oficialii de rang înalt de la Kiev ‘încearca sa pastreze o mina buna într-un joc prost’. El a spus ca unele tari europene ‘îsi doresc pacea cu orice pret’ si au reusit sa realizeze aceasta, fara a nominaliza concret vreo tara.

Oficialul polonez si-a exprimat convingerea ca rebelii prorusi, sprijiniti de Moscova, nu se vor opri la cele obtinute si mai devreme sau mai târziu vor continua sa avanseze, scrie Agerpres.

În teren, sicanele au început deja în ceea ce priveste aplicarea acordului încheiat joi la Minsk, la capatul a aproape 16 ore de negocieri-maraton, purtate între liderii Frantei, Francois Hollande, Germaniei, Angela Merkel, Ucrainei, Petro Porosenko, si Rusiei, Vladimir Putin.

Militarii ucraineni nu dau dovada înca de dorinta de a pune în aplicare acordul de încetare a focului, convenit la negocierile în asa-numitul ‘format Normandia’, a declarat unul din liderii autoproclamatei ‘republici populare’ Donetk, Eduard Basurin. Potrivit acestuia, în cursul noptii de joi spre vineri, armata ucraineana a lansat tiruri asupra localitatii Gorlovka, unde au murit trei copii.

În cazul în care acordurile de la Minsk de joi vor fi încalcate nu vor mai exista niciun fel de memorandumuri, a avertizat, la rândul sau, asa-numitul presedinte al ‘republicii’ Donetk, Aleksandr Zaharcenko, citat de RIA Novosti.

‘Conform continutului acordului, întreaga responsabilitate pentru esec sau neaplicarea vreunei prevederi revine presedintelui (Petro) Porosenko’, a afirmat Zaharcenko.

La rândul sau, armata ucraineana acuza rebelii ca au continuat tirurile joi si vineri asupra localitatilor Sciastie, Popasnoie, Krâmskoie din regiunea Lugansk, distrugând locuinte si obiective de comunicatii.

Oficial, un armistitiu ar urma sa intre în vigoare cu începere din 15 februarie, de la miezul noptii (14 februarie, 21:00 GMT), conform acordului convenit în urma negocierilor maraton de miercuri si joi (aproximativ 16 ore) între liderii Ucrainei, Petro Porosenko, Rusiei, Vladimir Putin, Frantei, Francois Hollande, si Germaniei, cancelarul Angela Merkel la Minsk.

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Ghişeu unic digital, angajarea a 150 de inspectori de mediu şi controale bazate pe analiza riscurilor
Program guvernare – Ghişeu unic digital, angajarea a 150 de inspectori de mediu şi controale bazate pe analiza riscurilor
Digitalizarea procedurilor de reglementare şi introducerea unor garanţii financiare obligatorii pentru activităţile cu riscuri relevante sunt printre măsurile care vizează modernizarea......
Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Veniturile Rusiei de pe urma taxelor pe petrol şi gaze ar urma să crească în ritm anual cu 10% luna aceasta, la 1.000 ...
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk – VIDEO
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk ...
Așa cum anunța ieri Economica.net, Tesla Inc. a prezentat oficial joi noul prototip al modelului de lux Roadster, însă ...
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Guvernul îşi propune să concentreze fondurile europene din perioada 2028-2034 pe proiecte mari de investiţii în transport, ...