Forțele Navale Române sunt implicate în menținerea în funcțiune a Unității 2 a CNE Cernavodă, prin misiuni de cercetare hidrografică

Forţele Navale Române sprijină măsurile pentru menţinerea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, executând misiuni de cercetare hidrografică în sectorul fluvial cuprins între kilometrul 345 şi kilometrul 346 al Dunării, în zona intersecţiei Braţului Bala cu Dunărea Veche, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 01 aug. 2026, 10:05
Forțele Navale Române sunt implicate în menținerea în funcțiune a Unității 2 a CNE Cernavodă, prin misiuni de cercetare hidrografică

Potrivit unui comunicat al MApN transmis vineri, Guvernul a stabilit vineri o serie de măsuri de urgenţă pentru menţinerea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în contextul scăderii nivelului Dunării şi al necesităţii asigurării debitului de apă pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă a centralei.

În sprijinul acestor măsuri, Forţele Navale Române execută misiuni de cercetare hidrografică în sectorul fluvial cuprins între kilometrul 345 şi kilometrul 346 al Dunării, în zona intersecţiei Braţului Bala cu Dunărea Veche.

Activitatea are ca obiectiv obţinerea datelor tehnice necesare realizării unui prag submers, destinat redistribuirii unei părţi a debitului către Dunărea Veche şi menţinerii unui nivel al apei care să permită asigurarea condiţiilor necesare funcţionării CNE Cernavodă, arată sursa citată.

Direcţia Hidrografică Maritimă din cadrul Forţelor Navale Române acţionează în zonă cu specialişti şi echipamente specifice pentru efectuarea măsurătorilor hidrografice şi batimetrice, determinarea configuraţiei albiei şi stabilirea parametrilor tehnici necesari fundamentării soluţiei de intervenţie.

Datele obţinute de specialiştii militari vor fi puse la dispoziţia autorităţilor şi instituţiilor cu responsabilităţi în gestionarea situaţiei, pentru adoptarea şi implementarea, în regim de urgenţă, a soluţiilor tehnice necesare, transmit reprezentanţii MApN.

”Ministerul Apărării Naţionale, prin Forţele Navale Române, sprijină astfel efortul interinstituţional pentru menţinerea condiţiilor necesare funcţionării în siguranţă a infrastructurii energetice critice de la Cernavodă”, subliniază sursa citată.

***
Guvernul a luat măsuri pentru menţinerea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă şi pentru creşterea producţiei şi a importului de energie electrică, în condiţiile în care debitul Dunării este la cote istoric reduse, iar Nuclearelectrica a notificat deja partenerii contractuali cu privire la apariţia unui posibil eveniment de forţă majoră.

* Fonduri pentru menţinerea în funcţiune a Unităţii 2 de la Cernavodă

În şedinţa extraordinară de vineri, Guvernul a aprobat o hotărâre pentru a asigura finanţarea, în regim de urgenţă, a unei intervenţii temporare de redistribuire a debitelor la bifurcaţia Bala-Dunărea Veche, prin amplasarea etapizată a unor barje metalice. Această intervenţie va asigura debitul de apă pentru funcţionarea în siguranţă a Unităţii 2 a Centralei Nuclearelectrice Cernavodă. Oprirea activităţii Unităţii 2 a Centralei Nuclearelectrice Cernavodă ar avea consecinţe asupra Sistemului Electroenergetic Naţional şi, implicit, asupra securităţii alimentării cu energie pentru cetăţeni şi economie, având în vedere că produce aproximativ 10% din energia electrică necesară consumului naţional, precizează Guvernul într-un comunicat.

Pentru realizarea intervenţiei, Executivul a alocat din Fondul de Rezervă Bugetară la dispoziţia Guvernului suma de 7 milioane de lei. Această sumă va suplimenta bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pentru a finanţa activităţile necesare pregătirii şi realizării redistribuirii debitelor la bifurcaţia Bala-Dunărea Veche, inclusiv achiziţia, închirierea, mobilizarea, transportul şi punerea la dispoziţie a echipamentelor, materialelor şi mijloacelor tehnice, precum şi pentru executarea lucrărilor şi măsurătorilor care vor fi stabilite prin soluţia tehnică adoptată, monitorizarea, semnalizarea, măsurătorile şi operaţiunile de recuperare ori demobilizare a acestora.

* Stare de alertă la nivel naţional pentru gestionarea operativă a situaţiei

A fost aprobată vineri Hotărârea CNSU pentru declararea stării de alertă la nivel naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea gestionării efectelor generate de scăderea producţiei de energie electrică.

Potrivit Hotărârii CNSU, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Apărării Naţionale analizează situaţia operativă şi identifică soluţiile necesare pentru creşterea nivelului apei din bazinul de retenţie al reactorului nr. 2 pentru a se putea menţine în funcţiune CNE Cernavodă.

Transelectrica dispune măsurile necesare pentru asigurarea funcţionării Sistemului Energetic Naţional, inclusiv prin creşterea producţiei tuturor surselor disponibile, asigurarea importurilor sau reducerea consumului.

ANRE şi Transelectrica urgentează procedurile pentru punerea în funcţiune a tuturor capacităţilor de producţie aflate în stadii avansate de autorizare.

* Ajutor energetic din partea Ucrainei

Tot vineri, prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a avut o discuţie telefonică cu vicepremierul Ucrainei, Denis Şmîhal, care deţine şi portofoliul energiei, pentru a furniza energie României în perioada următoare. În acest sens, Transelectrica şi Nuclearelectrica vor purta discuţii pentru un ajutor de urgenţă din partea Ucrainei, în orele de seară.

Sursa foto: Facebook.com/mapn.ro

Te-ar mai putea interesa și
Horse Powertrain România: Tehnologiile prin care inginerii de la București și Titu dezvoltă sistemele de propulsie ale viitorului
Horse Powertrain România: Tehnologiile prin care inginerii de la București și Titu dezvoltă sistemele de propulsie ale ...
Industria auto globală traversează o transformare tehnologică majoră în care dinamica dezvoltării sistemelor de propulsie nu mai este definită doar de mecanică, ci de software și capacitatea......
Sameday livrează cele mai multe colete, FAN Courier încasează cei mai mulți bani. Cum s-a schimbat piața de curierat în trei ani
Sameday livrează cele mai multe colete, FAN Courier încasează cei mai mulți bani. Cum s-a schimbat piața de curierat ...
Piața coletelor din România a continuat să crească în 2025, când operatorii au procesat 372,3 de milioane de trimiteri, ...
György Birtolon, Accenture România: Dacă încercăm să concurăm cu fabricile din Polonia sau Cehia, pierdem. Suntem în urmă și nu vom concura prin cei mai mulți roboți, ci prin cât de rapid putem adapta producția la ce cere piața
György Birtolon, Accenture România: Dacă încercăm să concurăm cu fabricile din Polonia sau Cehia, pierdem. Suntem ...
România riscă să piardă competiția cu Polonia și Cehia pentru atragerea investițiilor industriale dacă va continua ...
CEO-ul Span, furnizor IT pentru McDonald’s și Starbucks: Am venit în România cu planuri mari și avem nevoie de ingineri buni. Ne-au contactat deja peste 20 de agenții de recrutare, nu am găsit o agenție cu adevărat specializată în recrutarea inginerilor de elită
CEO-ul Span, furnizor IT pentru McDonald’s și Starbucks: Am venit în România cu planuri mari și avem nevoie de ...
Grupul croat Span, care furnizează servicii IT pentru companii internaționale precum McDonald's și Starbucks, are planuri ...