Pierre Moscovici: Putem ajunge la un acord referitor la Grecia

Comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, a declarat că zona euro şi Grecia pot ajunge la un acord asupra continuării pe care trebuie să o aibă programul de finanţare al ţării, în cursul unei reuniuni de luni care se anunţă foarte dificilă, relatează AFP.
Economica.net - lun, 16 feb. 2015, 15:01
Pierre Moscovici: Putem ajunge la un acord referitor la Grecia

Va avea loc ‘o discuţie despre care ştiu că va fi complicată şi pe care am abordat-o cu certitudinea că putem reuşi’, a declarat Moscovici la sosirea la reuniunea miniştrilor de finanţe din zona euro.

‘Trebuie să reuşim şi putem reuşi. Când există capacitatea şi voinţa, putem reuşi’, a subliniat el, afirmând totuşi că nu se lucrează la un nou program de ajutor pentru Grecia.

Miza acestei reuniuni este de a determina cum se va finanţa Grecia pe termen scurt, în condiţiile în care programul său de ajutor ia sfârşit la 28 februarie.

Europenii vor o extindere a planului de ajutor în curs, pentru a păstra controlul reformelor, în timp ce guvernul grec vrea să pună capăt ‘memorandumului’ actual.

‘Există un program de ajutor pentru Grecia. În acest cadru trebuie să purtăm discuţii. Programul există’, a explicat Moscovici. ‘Nu am decât un scenariu: să ajungem la un bun acord pentru a deschide o nouă fază între Grecia şi UE. Orice alt scenariu este speculativ’, a adăugat el.

Luni dimineaţă, ministrul francez, Michel Sapin, s-a declarat şi el optimist. ‘Obiectivul este de a ajunge la un acord’, a declarat el. Evocând o posibilă ieşire a Greciei din zona euro, el a apreciat că ‘ar fi mai întâi şi înainte de toate un eşec politic grav pentru Europa’.

În lipsa unui acord rapid, Grecia, care nu poate împrumuta decât cu picătura şi cu dobânzi prohibitive, riscă să rămână fără bani pe termen scurt, cu riscul ieşirii din zona euro.

În cel mai bun caz, reuniunea nu va duce decât la un acord de principiu, au estimat două surse europene. În caz de default, o nouă reuniune a zonei euro ar urma să fie organizată în curând, a mai afirmat una dintre ele.

Dacă există un acord, acesta va fi încheiat ‘fără prea multe detalii’, lăsând în suspensie obiectivele bugetare fixate ale ţării, a precizat ea.

Grecii vor să poată amenda condiţiile impuse până acum ţării, dar în schimbul ajutorului acordat partenerii săi ‘au nevoie de garanţii solide că Atena se angajează să ramburseze în totalitate creditele luate şi să ducă la bun sfârşit reformele programate’, a mai afirmat sursa europeană citată.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...