Nazare: Acciza la carburanți ar putea să scadă cu 35- 85 de bani după data de 16 august când vom avea gata analiza. Măsura poate duce la scăderea prețului la pompă

Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe, a declarat în cadrul emisiunii ZF Live că, pentru a contracara efectele războiului din Golf asupra prețurilor la combustibil, a conceput un model de acciză dinamică (evoluează în funcție de cotația Brent și cursul leu dolar). Despre aplicarea exactă a acestei accize dinamice vom ști doar după data de 16 august 2026, când se va finaliza analiza ministerului și se va lua o decizie, după cum a declarat Alexandru Nazare.
Gabriela Ţinteanu - mie, 05 aug. 2026, 13:46
Nazare: Acciza la carburanți ar putea să scadă cu 35- 85 de bani după data de 16 august când vom avea gata analiza. Măsura poate duce la scăderea prețului la pompă

Propunerile MF de introducere a accizei dinamice ar conduce la o scădere între 5% și 25% a accizei percepute de stat pentru prețul carburanților. ”Practic, scăderea de acciză de după data de 16 august va fi cuprinsă între 35 și 85 de bani. Pentru transportatorii mari, returnarea de acciză ar trebui să fie de 85 de bani, ceea ce înseamnă o reducere cu 25% al nivelului de acciză pentru transportatori”, a declarat Nazare.

Formula tehnică discutată acum pentru acciza dinamică propusă de specialiștii din România este cea bazată pe raportul Brent și cursul leu/dolar. În această fromulă, se urmăresc în principal cotația Brent – prețul internațional al țițeiului;  cursul leu/dolar – pentru că Brent este cotat în dolari; iar pentru motorină, cotația internațională a motorinei (de exemplu, reperul mediteraneean) și prețul mediu național la pompă.

Pentru România, petrolul se cumpără în dolari. Așadar, aceeași cotație Brent poate avea efecte diferite asupra prețului intern: Brent 80 USD/baril × curs 4,50 lei/USD = 360 lei/baril. Dar Brent 80 USD/baril × curs 5,00 lei/USD = 400 lei/baril. Deci chiar dacă Brent rămâne neschimbat, deprecierea leului față de dolar crește costul petrolului exprimat în lei.

În plus, pentru motorină, cotația Brent singură nu este suficientă pentru a explica prețul de la pompă. Contează și cotația internațională a produsului finit – motorina, motiv pentru care aceasta apare în propunerile privind formula de ajustare.

Forma discutată în Parlament în acest moment nu pare să fixeze pur și simplu o formulă matematică „Brent + curs = acciză”. Mecanismul convenit politic prevede o reducere a accizei cu 5%-25%, în funcție de creșterea prețului, iar detaliile formulei de ajustare sunt esențiale pentru a înțelege cât va scădea efectiv acciza.  Vom vedea exact după data de 16 august.

Acciza dinamică la carburanți înseamnă, simplificat, un mecanism prin care nivelul accizei poate fi ajustat în funcție de evoluția prețurilor la carburanți sau a unor indicatori economici, în loc să rămână neapărat fix pentru o perioadă lungă.

„Acciză dinamică” nu înseamnă automat că acciza se modifică zilnic sau că scade automat când petrolul se scumpește. Trebuie văzut mecanismul concret prevăzut de legislație: ce indicator este urmărit, cât de des se face ajustarea și cine decide modificarea. Acciza dinamică a fost gândită de minsitrul Nazare ca alternativă la reducerea TVA, aspectul important fiind dat de faptul că acciza dinamică se poate reflecta și în prețul la pompă al combustibililor.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Ce produse și cât de des cumpără românii de pe Temu, Shein sau AliExpress – studiu Compari.ro
Ce produse și cât de des cumpără românii de pe Temu, Shein sau AliExpress – studiu Compari.ro
Cel mai frecvent românii achiziționează de pe marketplace-urile internaționale cu prețuri reduse precum Temu, Shein sau AliExpress produse și accesorii pentru casă, potrivit unui sondaj......
CFR Călători introduce primele cinci trenuri PESA pe rutele București – Constanța și București – Brașov. Unde va circula TFC cu noile rame din Polonia
CFR Călători introduce primele cinci trenuri PESA pe rutele București – Constanța și București – Brașov. ...
Primele cinci trenuri PESA livrate României vor fi introduse de CFR Călători pe rutele București - Constanța și București ...
Două asociații ale transportatorilor cer transformarea schemei de compensare a accizei în mecanism permanent
Două asociații ale transportatorilor cer transformarea schemei de compensare a accizei în mecanism permanent
Transportatorii solicită înlocuirea actualei scheme temporare de compensare a accizei la motorină cu un mecanism permanent ...
În Germania, ponderea pensionarilor care continuă să lucreze este în creștere
În Germania, ponderea pensionarilor care continuă să lucreze este în creștere
Ponderea pensionarilor mai tineri din Germania, cea mai mare economie europeană, care continuă să lucreze după ce au ...