UPDATE: Guvernul anunţă azi noul Cod fiscal: TVA scade la 20%

Guvernul va da citire, cel mai probabil azi, noului Cod fiscal, care ar urma să fie dezbătut până la jumătatea anului. Apoi, în premieră, ar trebui să fie adoptat la 6 luni după dezbatere. Adică la 1 ianuarie 2016, când România ar putea avea noroc să aibă din nou un TVA de 19%, urcat, fără explicaţii, de guvernarea de dreapta din 2010, la 24%.
Ionut Tudorica - mar, 17 feb. 2015, 22:30
UPDATE: Guvernul anunţă azi noul Cod fiscal: TVA scade la 20%

Premierul Victor Ponta ar urma să anunţe azi după şedinţa de guvern principalele modificări ce vor fi aduse fiscalităţii româneşti, începând cu 1 ianuarie 2016. Printre ele ar fi schimbarea taxelor pe proprietate – maşini şi case – , eliminarea impozitului pe dividende, apropierea dărilor către stat dintre salarii şi alte forme de plată a muncii şi, nu în cele din urmă, ba chiar principalul obiectiv al guvernului, scăderea TVA la 19%, o dată cu renunţarea ideii la TVA redus pe alimente, au spus pentru ECONOMICA.NET surse sindicale care au conspectat proiectul ce va fi prezentat azi de Ponta.

Astfel, principalele modificări ar putea fi:

 

  • eliminarea impozitului pe dividende

  • eliminarea pragurilor de impozitare pe clădirile suplimentare (azi, impozitul se dublează de la a doua locuinţă aflată în proprietate)

  • acordarea posibilităţii autorităţilor locale să majoreze cu 50% pe an impozitele locale

  • introducerea unor contribuţii sociale pe drepturi de autor, şi alte plăţi pe profesii liberale similare, similare salariului

  • scăderea TVA standard de la 24% la 19%     

  • cota unică nu se modifică. Vor apărea chiar deduceri suplimentare din impozitul pe venit

 

Schimbările aduse noului Cod fiscal vor fi înaintate de guvern spre dezbatere. Este de aşteptat ca până la jumătatea anului ele să fie bătute în cuie şi aplicabile de la 1 ianuarie, cu 6 luni după ce au fost adoptate de societate, aşa cum spune Codul fiscal.

Guvernul Boc a majorat TVA de la 19% la 24% în vara anului 2010, ca parte a unui pachet de măsuri de austeritate convenit cu FMI, ce urmărea echilibrarea finanţelor publice ale ţării. Mişcarea a dus România în topul ţărilor europene cu cel mai ridicat TVA, cu atât mai mult cu cât România nu are un TVA redus pe alimente, cum obişnuieşte cea mai  mare parte a ţărilor UE.

TVA este cea mai importantă sursă de venituri la bugetul statului, aducând guvernanţilor 7,5% din PIB, ţinând cont că toate contribuţiile sociale plătite de angajaţii şi de angajatorii din România pe locurile de muncă, reprezentând contribuţia de şomaj, cea de sănătate şi cea de pensie, aduc 8,5% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...