Update: Trenurile au început din nou să circule, dar au mari întârzieri. Incident pe calea ferată Buzău – Ploiești

Linia de contact dintre staţiile CF Mizil şi Ulmeni a fost repusă sub tensiune, iar circulaţia feroviară a fost reluată în condiţii normale de siguranţă începând cu ora 16:08, a anunţat, miercuri, CFR SA.
AGERPRES - mie, 05 aug. 2026, 15:22
Update: Trenurile au început din nou să circule, dar au mari întârzieri. Incident pe calea ferată Buzău - Ploiești

Potrivit unui comunicat al administratorului de infrastructură feroviară, întreruperea alimentării cu energie electrică a fost provocată de ruperea unui cablu aparţinând reţelei Distribuţie Energie Electrică România şi căderea acestuia peste linia de contact, pe distanţa Mizil – Inoteşti. Incidentul a provocat incendierea vegetaţiei uscate din zonă şi a unui transformator.

În urma finalizării intervenţiilor şi a verificărilor tehnice necesare, alimentarea instalaţiilor feroviare a fost restabilită.

La rândul său, CFR Călători precizează, într-o informare, că în urma staţionării trenurile sale au înregistrat următoarele întârzieri: IR 1661 Bucureşti Nord – Iaşi pleacă din Mizil cu +191 de minute; IR 1652 Suceava Nord – Bucureşti Nord pleacă din Săhăteni cu +126 minute; R 5016 Buzău – Bucureşti Basarab pleacă din Săhăteni cu +125 minute; R 1575 Bucureşti Nord – Galaţi pleacă din Valea Călugărească cu +121 minute; IR 1655 Bucureşti Nord – Suceava Nord pleacă din Ploieşti Est cu +78 minute.

„Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA regretă disconfortul creat călătorilor şi operatorului de transport feroviar pe durata intervenţiei. Siguranţa circulaţiei feroviare şi menţinerea infrastructurii în parametrii tehnici stabiliţi reprezintă priorităţi permanente pentru companie”, dau asigurări reprezentanţii acesteia.

 

Știrea inițială

Alimentarea cu energie electrică a liniei de contact este întreruptă între staţiile CF Mizil şi Ulmeni, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galaţi, după căderea unui cablu aparținând companiei Distribuție Energie Electrică România, informează miercuri CFR SA.

„În urma verificărilor efectuate de personalul de specialitate al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galaţi, cu ajutorul unei drezine pantograf, s-a constatat că un cablu aparţinând reţelei Transelectrica s-a rupt şi a căzut peste linia de contact, pe distanţa Mizil – Inoteşti. Incidentul a provocat incendierea vegetaţiei uscate din zonă şi a unui transformator. Linia de contact asigură alimentarea cu energie electrică a locomotivelor şi trenurilor cu tracţiune electrică. Reluarea alimentării şi a circulaţiei în condiţii normale se va realiza numai după finalizarea intervenţiilor şi efectuarea verificărilor tehnice necesare”, se arată într-un comunicat al companiei.

În urma întreruperii alimentării cu energie electrică, este afectat trenul IR 1661 Bucureşti Nord – Iaşi, operat de CFR Călători, care staţionează de la ora 13:25 în staţia CF Mizil până la remedierea situaţiei.

CFR Călători a pus la dispoziţia administratorului infrastructurii feroviare – CFR SA – o locomotivă diesel din staţia Buzău, a anunţat transportatorul feroviar de călători.

Te-ar mai putea interesa și
Unitatea 1 de la Cernavodă va fi reconectată vineri, cu o zi mai târziu, la Sistemul Energetic Naţional
Unitatea 1 de la Cernavodă va fi reconectată vineri, cu o zi mai târziu, la Sistemul Energetic Naţional
Unitatea 1 a Centralei Nuclearelectrice (CNE) de la Cernavodă va fi reconectată vineri, 13 noiembrie, la Sistemul Energetic Naţional (SEN), cu o o decalare de o zi faţă de programul comunicat......
BERD investeşte şase miliarde de dolari în proiecte de energie regenerabilă din Turcia
BERD investeşte şase miliarde de dolari în proiecte de energie regenerabilă din Turcia
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat miercuri că în următorii cinci ani intenţionează ...
Nou CEO al WALDEVAR Energy: Ioan Popoviciu
Nou CEO al WALDEVAR Energy: Ioan Popoviciu
WALDEVAR Holding anunță numirea lui Ioan Popoviciu, om cu aproape 30 de ani de experiență în infrastructura energetică ...
FOTO Investiția de 50 mil. euro a fraților Pavăl pe malul lacului Garda: Ce se întâmplă acum la Grand Hotel Gardone
FOTO Investiția de 50 mil. euro a fraților Pavăl pe malul lacului Garda: Ce se întâmplă acum la Grand Hotel Gardone
Pavăl Holding, deținut de frații Adrian și Dragoș Pavăl, proprietarii Dedeman, investesc 50 de milioane de euro în ...