Pacte de neagresiune cu ţări ale NATO, una din opţiunile Moscovei pentru viitoarea arhitectură de securitate europeană

Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomaţiei ruse, relatează Reuters.
AGERPRES - mie, 11 nov. 2026, 17:39
Pacte de neagresiune cu ţări ale NATO, una din opţiunile Moscovei pentru viitoarea arhitectură de securitate europeană

Vladimir Medinski, negociatorul-şef al Rusiei la discuţiile de pace privind Ucraina – reluate săptămâna aceasta pentru prima dată din februarie – a declarat miercuri că ideea unui nou cadru de securitate pentru Europa a constituit tema centrală a celor două zile de negocieri de la Abu Dhabi, dar nu a oferit detalii cu privire la conţinutul discuţiilor.

Aleksei Drobinin, diplomat de rang înalt în Ministerul rus de Externe, a prezentat o serie de propuneri detaliate cu privire la această idee în cadrul unei conferinţe pe tema securităţii, desfăşurată la Moscova.

Prima opţiune pe care a prezentat-o a fost aceea a unei alianţe defensive colective sau a unor acorduri bilaterale de asistenţă reciprocă, precum cele pe care Rusia le are cu Belarus şi Coreea de Nord.

A doua posibilitate pe care a menţionat-o viza acorduri politice care să prevadă că niciuna dintre semnatare nu ajută adversarii celeilalte părţi în caz de agresiune, aşa cum prevede pactul încheiat între Moscova şi Iran.

Iar a treia opţiune pe care a prezentat-o a fost cea a unor pacte bilaterale de neagresiune reciprocă.

„De exemplu, acorduri de acest fel ar putea fi încheiate cu state individuale membre NATO, care ar primi apoi, de exemplu, garanţii individuale suplimentare de securitate din partea Federaţiei Ruse”, a declarat Drobinin la conferinţă, conform unei înregistrări video a discursului său postate online.

Unii politicieni europeni se opun oricărei discuţii despre arhitectura globală de securitate a Europei, argumentând că trebuie să se ajungă mai întâi la un progres în Ucraina – inclusiv un armistiţiu – deşi oficialii americani au afirmat clar că sunt deschişi unei astfel de discuţii, notează Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Industria jocurilor video: Legea privind echitatea digitală ar pune în pericol studiourile europene
Industria jocurilor video: Legea privind echitatea digitală ar pune în pericol studiourile europene
Noua lege a Uniunii Europene (UE) ar putea lăsa jucătorii cu mai puţine jocuri şi ar pune în pericol studiourile europene, inclusiv cele 234 din România, avertizează industria jocurilor video,......
30.000.000 de lei/kWh în România. Apar din nou prețuri monstruoase în piața de echilibrare de energie electrică
30.000.000 de lei/kWh în România. Apar din nou prețuri monstruoase în piața de echilibrare de energie electrică
Prețul energiei electrice în piața de echilibrare, care în final este decontat de clienți sub  o formă sau alta, ajunge ...
„România grizonată”. Câţi bătrâni sunt în România – Presiune pe sistemul de pensii şi pe piaţa muncii (date populaţie INS)
„România grizonată”. Câţi bătrâni sunt în România – Presiune pe sistemul de pensii şi pe piaţa ...
Populaţia României - Îmbătrânirea populaţiei României va avea consecinţe importante asupra pieţei muncii, sustenabilităţii ...
Penny a deschis un nou magazin în România. Rețeaua hard discounterului ajunge la 479 de unități
Penny a deschis un nou magazin în România. Rețeaua hard discounterului ajunge la 479 de unități
Penny continuă extinderea rețelei la nivel național și inaugurează un nou magazin în Sâncraiu de Mureș, județul ...