Cererile DNA pe numele Elenei Udrea vor fi discutate în Comisia juridică

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va lua în discuţie miercuri începând cu ora 11,30 cererile DNA referitoare la deputatul Elena Udrea.
Economica.net - mie, 18 feb. 2015, 04:59
Cererile DNA pe numele Elenei Udrea vor fi discutate în Comisia juridică

Potrivit preşedintelui Comisiei, Bogdan Ciucă, Elena Udrea a fost invitată să participe la şedinţă şi să îşi spună punctul de vedere cu privire la acuzaţiile care i se aduc, dar nu se ştie dacă aceasta va fi prezentă, scrie Agerpres.

Cererile procurorului şef al DNA privind încuviinţarea urmăririi penale şi arestării preventive a Elenei Udrea pentru săvârşirea de noi infracţiuni în dosarul Gala Bute au fost trimise luni de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor către Comisia juridică care trebuie să întocmească un raport.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale şi arestării preventive a Elenei Udrea pentru săvârşirea de noi infracţiuni în dosarul Gala Bute.

‘În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de deputatul Elena Udrea, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, în perioada în care avea calitatea de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT); ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputatului Elena Udrea, pentru săvârşirea infracţiunilor sus menţionate’, se arată într-un comunicat al DNA transmis luni AGERPRES.

Cererea este formulată în cauza în care se efectuează acte de urmărire penală în legătură cu atribuirea şi folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada 2010 – 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte să începi activitatea – avocați
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte ...
Este esențial să se verifice dacă un PFA a fost înființat corect și în concordanță cu activitățile care urmează să fie desfășurate efectiv. Indiferent dacă activitatea PFA-ului se......
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu ...
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...