O șansă bună de investiții pentru români. Ministerul Finanțelor scoate la vânzare o nouă ediție de titluri de stat Tezaur, cu dobânzi foarte atractive

Ministerul Finanţelor lansează luni, 10 august, a opta ediţie a programului Tezaur, prin care românii pot investi în titluri de stat cu maturităţi de un, trei şi cinci ani şi dobânzi anuale de 6,20%, 6,75% şi, respectiv, 7,15%, conform unui comunicat al instituţiei, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 08 aug. 2026, 12:39
O șansă bună de investiții pentru români. Ministerul Finanțelor scoate la vânzare o nouă ediție de titluri de stat Tezaur, cu dobânzi foarte atractive

Emisiunea se derulează în perioada 10 august 2026 – 4 septembrie 2026.

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt emise în formă dematerializată.

Potrivit Ministerului Finanţelor, titlurile pot fi cumpărate prin mai multe canale. Astfel, între 10 august 2026 – 2 septembrie 2026 pot fi achiziţionate prin platforma Ghişeul.ro iar între între 10 august 2026 – 3 septembrie 2026 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului.

Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesaţi Ghid Tezaur online şi Tezaur online.

De asemenea, titlurile pot fi cumpărate între 10 august 2026 – 4 septembrie 2026 la unităţile Trezoreriei Statului.

Între 10 august 2026 – 3 septembrie în mediul urban şi 10 august 2026 – 2 septembrie în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.

Ministerul Finanţelor precizează că veniturile obţinute din investirea în titlurile de stat Tezaur sunt neimpozabile. Dobânda este anuală şi se plăteşte la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, iar subscrierile deja efectuate pot fi anulate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor, în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la secţiunea Titluri de stat şi pe site-ul C.N. Poşta Română S.A.

Instituţia reaminteşte că, începând cu luna martie 2025, a fost lansată prima ediţie în care cetăţenii români care au cont pe platforma Ghişeul.ro şi deţin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziţiona online titluri de stat.

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...