Ministrul israelian al Apărării Israel Katz spune că trupele țării sale nu se vor retrage din zonele pe care le ocupă în Liba, Gaza și Sirian

Ministrul israelian al Apărării Israel Katz, care s-a deplasat miercuri în sudul Libanului, şi-a reafirmat hotărârea de a menţine trupele israeliene într-o zonă pe care o ocupă în această regiune, precum şi în Siria şi Fâşia Gaza, relatează France Presse, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 12 aug. 2026, 21:15
Ministrul israelian al Apărării Israel Katz spune că trupele țării sale nu se vor retrage din zonele pe care le ocupă în Liba, Gaza și Sirian

„Aşa cum premierul şi cu mine am afirmat clar, nu ne retragem din această zonă de securitate” – termenul prin care Israelul desemnează fâşia de teritoriu pe care o ocupă în Liban – a declarat Katz, citat de biroul său.

„Armata este aici pentru a proteja localităţile din nordul Israelului şi propriile forţe. Vom curăţa această zonă. Nu ne vom retrage în niciun caz din zonele de securitate: nici din Liban, nici din Siria şi nici din Fâşia Gaza”, a insistat el.

Forţele israeliene sunt desfăşurate şi îşi continuă operaţiunile într-o fâşie de aproximativ 10 kilometri în interiorul Libanului, de-a lungul frontierei.

Armata „distruge infrastructurile subterane” în zonă şi „toate casele” suspectate de a fi folosite de Hezbollah, a afirmat ministrul.

Israelul şi Libanul, aflate tehnic în stare de război, au semnat un acord-cadru la sfârşitul lunii iunie care prevede desfăşurarea armatei libaneze în sud, începând cu „zonele pilot” pe care Israelul trebuie să le evacueze cu condiţia dezarmării Hezbollahului pro-iranian.

Gruparea islamistă respinge acest acord şi refuză să depună armele.

În pofida unui armistiţiu în vigoare din iunie, Israelul îşi continuă loviturile punctuale în Liban.

Potrivit unui responsabil al Departamentului de Stat american, SUA vor organiza o nouă rundă de negocieri între Israel şi Liban la începutul lunii septembrie la Roma, cu scopul de a pune capăt ostilităţilor între cele două ţări.

Hezbollah a antrenat Libanul în războiul din Orientul Mijlociu în martie, lansând rachete asupra Israelului în semn de sprijin cu Iranul. Israelul a ripostat prin bombardamente aeriene intense şi o invazie terestră în sud, soldate cu peste 4.300 de morţi, potrivit Beirutului.

În Fâşia Gaza, unde un armistiţiu fragil este în vigoare din octombrie 2025, forţele israeliene ocupă peste 60% din acest mic teritoriu suprapopulat.

Premierul Benjamin Netanyahu a respins săptămâna trecută o foaie de parcurs americană prevăzând dezarmarea grupării islamiste palestiniene Hamas şi totodată retragerea israeliană, excluzând plecarea trupelor statului israelian „atât timp cât (gruparea) Hamas nu va fi cu adevărat dezarmată”, potrivit AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Bateriile de stocare a energiei din România contează din ce în ce mai mult: ajung să descarce în vârful de seară, uneori, aproape cât un reactor de la Cernavodă
Bateriile de stocare a energiei din România contează din ce în ce mai mult: ajung să descarce în vârful de seară, ...
Poză la moment a Sistemului Enrgetic Național: sunt momente când bateriile de stocare a energiei electrice operaționale în România ajung să livreze în vârful de consum de seară, cel mai......
Airbus conduce cursa comenzilor de avioane în 2026, dar Boeing recuperează la livrări
Airbus conduce cursa comenzilor de avioane în 2026, dar Boeing recuperează la livrări
Airbus are un avantaj de peste 600 de avioane față de Boeing la comenzile din 2026, însă în domeniul livrărilor lupta ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 86,7 milioane de lei
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 86,7 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de miercuri, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost ...
Donald Trump a fost dat în judecată pentru vânzarea accesului prioritar la postările sale de pe Truth Social
Donald Trump a fost dat în judecată pentru vânzarea accesului prioritar la postările sale de pe Truth Social
Două grupuri media americane au deschis miercuri un proces prin care contestă vânzarea accesului prioritar la postările ...