Ucraina trebuie să decreteze legea marţială pentru desfăşurarea unei forţe de menţinere a păcii – diplomat

Kievul şi-a focalizat atenţia pe desfăşurarea unei misiuni poliţieneşti a Uniunii Europene în estul Ucrainei, sub egida ONU, susţine ambasadorul Ucrainei la Naţiunile Unite, Iuri Sergheev, însă diplomatul ucrainean Roman Bezsmertnâi consideră că desfăşurarea unui contingent de menţinere a păcii în regiunile din estul separatist este imposibilă fără instituirea legii marţiale în Ucraina, scrie agenţia de presă Unian.
Economica.net - vin, 20 feb. 2015, 11:01
Ucraina trebuie să decreteze legea marţială pentru desfăşurarea unei forţe de menţinere a păcii - diplomat

‘Dacă preşedintele vorbeşte de război, el trebuie să instituie legea marţială în ţară şi să creeze Comandamentul Suprem în caz de război, aşa cum prevede legea ‘cu privire la regimul juridic al legii marţiale’. Atunci ONU şi Consiliul de Securitate au subiect de discuţie. Dacă noi desfăşurăm o operaţiune specială şi cerem Consiliului de Securitate, Naţiunilor Unite şi Adunării Generale a ONU trimiterea de ‘căşti albastre’, atunci substituim noţiunile. Iar, în paralel, acceptăm decizii ale Radei Supreme privind recunoaşterea Rusiei ca ţară agresor’, a explicat diplomatul ucrainean, în prezent lider al partidului ‘A Treia Republică Ucraineană’.

‘Nimeni nu ne va înţelege dacă vom desfăşura în continuare operaţiunea specială ‘antiteroristă’, căci vom fi întrebaţi despre ce fel de agresiune rusă poate fi vorba, pentru că noi suntem în război cu terorişti’, şi-a argumentat el punctul de vedere, subliniind că, în conformitate cu legislaţia internaţională, în aceste condiţii este imposibilă desfăşurarea unei forţe de menţinere a păcii în Ucraina.

Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare de la Kiev a adoptat miercuri un apel către ONU şi Uniunea Europeană cu privire la trimiterea unei forţe de menţinere a păcii în estul Ucrainei, scrie Agerpres.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a cerut joi cancelarului german Angela Merkel, precum şi omologilor săi francez Francois Hollande şi rus Vladimir Putin să analizeze posibilitatea trimiterii unei forţe de menţinere a păcii în Donbas. În acelaşi timp, Poroşenko a subliniat că Ucraina nu va accepta trupe ruseşti în cadrul acestei forţe de menţinere a păcii.

Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, a declarat că UE va examina cu atenţie propunerea Kievului privind trimiterea unei misiuni de menţinere a păcii în estul Ucrainei pentru a monitoriza respectarea armistiţiului intrat în vigoare la 15 februarie.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile montane. Explicațiile ANMAP
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile ...
Agentia Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) transmite informații despre stadiul procedurii de mediu pentru tronsoanele montane din Autostrada Sibiu - Pitești. Anterior, șeful......
Program de guvernare: limitarea infecţiilor intraspitaliceşti, o lege a malpraxisului, mai multe vaccinuri compensate şi gratuite. Medicii de familie vor putea lucra în spitalele publice
Program de guvernare: limitarea infecţiilor intraspitaliceşti, o lege a malpraxisului, mai multe vaccinuri compensate şi ...
Marile promisiuni asumate de Luca Niculescu în programul de guvernare la capitolul sănătate vizează crearea unor mecanisme ...
România rămâne sub şocul scumpirilor. Am rămas campionii inflației în UE şi în septembrie
România rămâne sub şocul scumpirilor. Am rămas campionii inflației în UE şi în septembrie
Rata anuală a inflaţiei în zona euro şi în Uniunea Europeană (UE) a crescut până la 3,8%, în luna septembrie, de ...
SRI a fost vizat de un fake news. Ce spune Serviciul Român de Informații
SRI a fost vizat de un fake news. Ce spune Serviciul Român de Informații
Serviciul Român de Informații a anunţat că a fost vizat de un fake news privitor la bugetul și organizarea instituției.