Ţigări de contrabandă în valoare de 200.000 lei confiscate la frontiera de nord

Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetul Marmaţiei au confiscat în ultimele 24 de ore ţigări de contrabandă în valoare de aproximativ 200.000 lei, care urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere, a informat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Radu Lungu. 
Economica.net - S, 21 feb. 2015, 11:22
Ţigări de contrabandă în valoare de 200.000 lei confiscate la frontiera de nord

În baza datelor deţinute de către poliţiştii de frontieră, conform cărora la un imobil de pe raza localităţii sucevene Straja se află o cantitate de ţigări de contrabandă, aceştia s-au deplasat, vineri, la locaţia respectivă, ce aparţine unui bărbat în vârstă de 78 de ani.

Bărbatul a mărturisit că într-o anexă din curtea imobilului său se află mai multe colete cu ţigări, precum şi o maşină marca Jeep, înmatriculată în Marea Britanie, în care se află tot ţigări. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că ţigările au fost preluate de la frontieră şi transportate cu ajutorul autoturismului de teren la imobilul respectiv, la activitatea infracţională participând doi bărbaţi de pe raza judeţului Suceava.

Totodată, au fost anunţate autorităţile de frontieră ucrainene pentru cercetarea în comun a cazului, stabilindu-se că pe direcţia respectivă a avut loc o trecere ilegală a frontierei de stat în scop de contrabandă. Ţigările şi autoturismul implicat în activitatea infracţională au fost transportate la sediul SPF Brodina, unde în urma inventarierii s-a constatat că este vorba de 17.600 pachete de ţigări de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.

Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor trei bărbaţi acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în formă agravantă, întreaga cantitate de ţigări, în valoare de peste 176.000 lei, fiind ridicată în vederea confiscării. Autoturismul de teren, în valoare de aproximativ 16.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul SPF Brodina.

De asemenea, sâmbătă, poliţişti din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au observat, într-o zonă împădurită de pe raza localităţii Rona de Sus, două persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Persoanele au fost interceptate iar la faţa locului s-a deplasat o echipă de intervenţie ce a procedat la cercetarea terenului, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse sub crengi de brad, patru colete voluminoase ce conţineau ţigări.

Cele două persoane, precum şi coletele cu ţigări au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 2.000 pachete cu ţigări, în valoare de 17.700 lei. Cei doi bărbaţi au declarat că au ascuns ţigările cu scopul de a le transporta ulterior în localitatea Rona de Sus, în vederea comercializării. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar întreaga cantitatea de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Poliţiştii de frontieră au mai confiscat de la un bărbat din Sighetu Marmaţiei ţigări în valoare 5.800 lei, precum şi alte trei sute de pachete de la un ucrainean care a încercat să intre în ţară pe la PTF Siret.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul BEI aprobă finanțări noi de peste 17 miliarde de euro, inclusiv pentru energia nucleară a României și punctele de trecere a frontierei dintre Ucraina și UE
Grupul BEI aprobă finanțări noi de peste 17 miliarde de euro, inclusiv pentru energia nucleară a României și punctele ...
Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat finanțări noi în valoare 17,4 miliarde de euro pentru consolidarea autonomiei energetice a Europei, a competitivității sale și a......
O parte a Guvernului israelian a încercat să împiedice încheierea unui acord de pace cu Iranul, spune vicepreședintele american JD Vance
O parte a Guvernului israelian a încercat să împiedice încheierea unui acord de pace cu Iranul, spune vicepreședintele ...
Vicepreşedintele american JD Vance a afirmat, într-o interviu acordat popularului podcast conservator "Joe Rogan Experience", ...
Uber vrea să cumpere compania care deține Glovo cu 13 miliarde de euro. Ce se întâmplă cu operațiunile din România, care vor fi vândute separat
Uber vrea să cumpere compania care deține Glovo cu 13 miliarde de euro. Ce se întâmplă cu operațiunile din România, ...
Uber a lansat o ofertă publică de preluare pentru grupul german Delivery Hero, prezent și în România, la o evaluare ...
François Provost, pentru prima dată în România: „Vizită operațională” a șefului Renault Group
François Provost, pentru prima dată în România: „Vizită operațională” a șefului Renault Group
Directorul general al Renault Group, François Provost, efectuează zilele acestea o vizită de lucru cu caracter exclusiv ...