Acordul încheiat vineri între Grecia şi zona euro marchează ‘încheierea austerităţii în Europa’ – lider Syriza

Acordul încheiat vineri între Grecia şi zona euro marchează 'încheierea austerităţii în Europa' şi 'moartea anunţată' a troicăi, a afirmat sâmbătă la Porto (nordul Portugaliei) un lider la partidului grec Syriza, Yiannis Bournous, citat de AFP.
Economica.net - D, 22 feb. 2015, 08:22
Acordul încheiat vineri între Grecia şi zona euro marchează 'încheierea austerităţii în Europa' - lider Syriza

‘Chiar şi victoria parţială a guvernului elen în negocieri este semnul încheierii austerităţii în Europa’, a declarat Bournous, membru al comitetului executiv al partidului aflat la putere în Grecia.

‘Am veşti bune pentru Portugalia: odată cu decizia Eurogrupului, avem moartea anunţată a acestei instituţii nedemocratice care este ‘, a adăugat el în cursul unui miting organizat de Blocul de stânga, formaţiunea politică portugheză cea mai apropiată de Syriza.

‘Miniştrii greci sunt în prezent eliberaţi de tehnocraţii aroganţi care, în ultimii ani, se obişnuiseră să dea ordine unui guvern ales în mod democratic’, a continuat Yiannis Bournous.

Cuvântul ‘troica’, ocolit în negocierile dintre Grecia şi creditorii săi, desemnează principalii finanţatori ai Atenei: UE, BCE şi FMI.

Guvernul elen va trebui să prezinte până luni seară o listă exactă cu reformele destinate să pună în aplicare acordul încheiat vineri.

Aceleaşi instituţii au intervenit în Portugalia în 2011, cu ocazia punerii în practică a unui plan internaţional de susţinere în valoare de 78 de miliarde de euro, din care Lisabona a ieşit în luna mai.

La sfârşitul lunii ianuarie, premierul portughez, Pedro Passos Coelho, a cerut Atenei ‘să respecte regulile europene’ şi a respins orice renegociere a datoriei, înainte de a adopta o atitudine puţin mai conciliantă.

‘În ultimele zile, guvernul german de dreapta şi aliaţii săi, Passos Coelho şi (premierul spaniol) Rajoy, şi-au intensificat ofensiva contra Greciei pentru a încerca să blocheze cel mai mic gest de toleranţă şi exigenţele greceşti’, a ţinut să mai menţioneze Yiannis Bournous.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul de la Sofia a aprobat miercuri amendamente la Legea privind migraţia şi mobilitatea forţei de muncă, pentru a optimiza procedurile pentru accesul angajaţilor sezonieri din ţări terţe......
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Grupul Volkswagen își extinde ofensiva pe segmentul vehiculelor electrice accesibile prin deschiderea comenzilor pentru ...
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă cu 11 ani
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă ...
Consiliul Concurenței a anunțat astăzi că Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea ...
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze EU-ETS 2, noua taxă de carbon pe gaze și combustibili
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze ...
Zece țări, printre care și România, au solicitat Uniunii Europene să reanalizeze o nouă taxă pe carbon aplicată carburanților, ...