Președintele Coreei de Sud invită Phenianul la dialog pentru a pune capăt oficial războiului dintre cele două țări

Preşedintele sud-coreean Lee Jae-myung (foto) a propus sâmbătă Phenianului un dialog pentru a pune capăt oficial Războiului din Coreea, care, din punct de vedere tehnic, durează de peste 70 de ani, în lipsa unui tratat de pace, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 15 aug. 2026, 17:11
Președintele Coreei de Sud invită Phenianul la dialog pentru a pune capăt oficial războiului dintre cele două țări

Lee, care a mai deschis uşa unor discuţii necondiţionate cu Nordul privind programul său nuclear, a făcut această nouă ofertă cu ocazia celei de-a 81-a aniversări a eliberării de sub ocupaţia japoneză (1910-1945).

Războiul din Coreea (1950-1953), declanşat de un atac din partea Nordului, s-a încheiat doar cu un armistiţiu şi, în teorie, nu s-a terminat.

„Să lăsăm deoparte intenţiile de a ne ameninţa reciproc şi să începem discuţii pentru a pune capăt acestui lung război, ca părţi direct implicate”, a îndemnat Lee Jae Myung în discursul său.

„În acest fel, ar putea fi posibil să se discute şi măsuri eficiente pentru a opri dezvoltarea capacităţilor nucleare ale Coreei de Nord”, a adăugat preşedintele sud-coreean, adoptând o poziţie contrară abordării dure a predecesorului său faţă de ţara vecină.

Însă, până acum, Phenianul a respins în mod constant propunerile lui Lee Jae-myung şi a denunţat recent exerciţiile militare comune dintre Seul şi Washington programate pentru august, ameninţând săptămâna aceasta că va duce măsurile de descurajare la un „nou nivel”.

Coreea de Nord şi-a declarat în repetate rânduri statutul de stat nuclear „ireversibil”. Negocierile iniţiate de preşedintele american Donald Trump au eşuat după ultimul summit din 2019 de la Hanoi cu liderul Kim Jong Un, din cauza dezacordurilor privind denuclearizarea ţării şi ridicarea sancţiunilor împotriva acesteia.

În iulie, Ministerul Unificării sud-coreean a anunţat că a abandonat eforturile de a prioritiza dezmembrarea programului nuclear al Coreei de Nord, trecând în schimb la o campanie de oprire a dezvoltării acestuia.

Între timp, Coreea de Nord s-a implicat direct în războiul din Ucraina prin desfăşurarea de trupe în sprijinul Rusiei şi, de asemenea, prin furnizarea de arme.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Cea mai înaltă turbină eoliană din lume, de 365 de metri, a fost construită în Germania
Cea mai înaltă turbină eoliană din lume, de 365 de metri, a fost construită în Germania
O mega turbină eoliană construită în estul Germaniei a atins marţi înălţimea finală de 365 de metri, devenind cea mai înaltă turbine eoliană din lume, a anunţat firma care o......
Clubul de fotbal Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat sistematic și grav reglementările financiare în perioada 2009-2018
Clubul de fotbal Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat sistematic și grav reglementările financiare în ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovată de toate acuzaţiile privind încălcări grave ale reglementărilor financiare ...
Ministrul Tanczos Barna anunță că România și alte patru state din UE au cerut Comisiei măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin, în contextul evoluției focarelor de boală
Ministrul Tanczos Barna anunță că România și alte patru state din UE au cerut Comisiei măsuri urgente pentru sectorul ...
România, Bulgaria, Cipru, Croaţia şi Grecia au solicitat Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin şi caprin, ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Banca Transilvania a condus în topul celor mai lichide titluri
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Banca Transilvania a condus în topul ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 117,9 ...