Ciprian Ciucu află azi dacă scapă de controlul judiciar. Ce spune primarul general al Capitalei înainte de decizie

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat, marţi, că va contesta în continuare măsura controlului judiciar care i-a fost impusă de procurorii DNA, pentru că se consideră nevinovat.
AGERPRES - mar, 18 aug. 2026, 12:13
Ciprian Ciucu află azi dacă scapă de controlul judiciar. Ce spune primarul general al Capitalei înainte de decizie

„În primul rând, dacă nu aş face acest gest (contestarea controlului judiciar – n.r.), m-aş recunoaşte vinovat şi, pentru că eu trebuie să îmi apăr drepturile şi libertăţile, am ales să fac acest gest şi la nivel simbolic. Deci, voi face de fiecare dată acest gest şi voi contesta controlul judiciar”, a spus edilul la instanţă, scrie Agerpres.

Întrebat dacă se aşteptată ca magistraţii să revoce măsura, el a spus că, de obicei, astfel de măsuri se extind.

„De obicei, astfel de lucruri durează în România, de obicei se extind. Sunt oameni care au stat 8 luni, 1 an, doi ani sau mai mult în control judiciar şi control judiciar mai greu decât al meu. (…) Pentru că este dreptul meu şi pentru că mă consider nevinovat, am ales să contest de fiecare dată această măsură a controlului judiciar”, a explicat Ciprian Ciucu.

Primarul general a menţionat una dintre măsurile impuse prin controlul judiciar vizează interdicţia de a lua legătura cu primarul Sectorului 6 şi cu un angajat de la Direcţia de Urbanism.

„Este vorba, se ştie, despre unul dintre oamenii de la Direcţia de Urbanism, despre primarul Sectorului 6, ceea ce e ciudat, pentru că ar trebui să pot să iau legătura cel puţin cu primarul Sectorului 6, dar pentru că dânsul n-a fost audiat nu pot face acest lucru”, a explicat Ciucu.

Te-ar mai putea interesa și
Ungurii de la MVM fac un parc fotovoltaic de 20 MW în Covasna. Autorizație de la ANRE așteptată zilele acestea
Ungurii de la MVM fac un parc fotovoltaic de 20 MW în Covasna. Autorizație de la ANRE așteptată zilele acestea
Subsidiara locală a conglomeratului energetic al statului maghiar MVM urmează să primească autorizația pentru un parc fotovoltaic în Arcuș, Covasna....
Nouă oportunitate la Bursa din București. S-a lansat al zecelea ETF, un produs Globinvest legat de BET-XT
Nouă oportunitate la Bursa din București. S-a lansat al zecelea ETF, un produs Globinvest legat de BET-XT
Nouă oportunitate de investiții la Bursa de Valori București. Globinvest a lansat astăzi un ETF legat de BET-XT. Este ...
Criză Germania – Record negativ. Insolvenţele firmelor au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani
Criză Germania – Record negativ. Insolvenţele firmelor au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani
Un număr de 187.744 de firme germane s-au declarat în insolvenţă anul trecut, cel mai mare număr din ultimii aproape ...
Noul tineret al Germaniei – Unul din zece tineri din Germania nici nu studiază, nici nu lucrează (Destatis)
Noul tineret al Germaniei – Unul din zece tineri din Germania nici nu studiază, nici nu lucrează (Destatis)
Proporţia tinerilor cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani care nici nu studiază, nici nu lucrează a crescut în ...