Tren metropolitan Cluj: Un singur producător a depus ofertă pentru livrarea a până la șapte rame

Primăria Cluj - Napoca a primit o singură ofertă la licitația pentru achiziția a până la șapte rame electrice necesare operării serviciului de tren metropolitan. Mai exact, este vorba despre producătorul polonez PESA, care are ca subcontractant Remarul "16 Februarie".
Anemona Andone - mar, 18 aug. 2026, 16:54
Tren metropolitan Cluj: Un singur producător a depus ofertă pentru livrarea a până la șapte rame

Valoarea estimată a achiziției este de până la 622 milioane de lei, fără TVA, aceasta incluzând și servicii de mentenanță pentru o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea extinderii cu încă 15 ani.

Primăria Cluj – Napoca și cinci comune din jurul său au lansat în martie licitație comună pentru achiziția a până la șapte rame eletrice destinate operării Trenului Metropolitan Cluj.

pesa tren

Achiziția de rame electrice pentru TREN METROPOLITAN CLUJ cuprinde:

A) PRODUSE:

1) 5 rame electrice pentru transportul metropolitan de călători cu opțiunea de suplimentare cu maxim 2 rame electrice, conform cerințelor minimale specificate în Caietul de Sarcini (CS);
2) Alte dotări și accesorii, conform cerințelor specificate în CS.

B) SERVICII:

1) Mentenanță și reparații pentru o perioadă de 15 ani pentru cele 5 rame electrice achizitionate.
2) Instruirea personalului în ceea ce privește exploatarea, operarea ramelor electrice și aplicațiilor software;
3) Transportul, asigurarea, punerea în funcțiune, asistența tehnică în perioada de garanție.

Valoarea estimată a achiziției pentru Tren Metropolitan Cluj:

– valorile estimate pentru achiziția de 5 rame electrice, cu opțiunea de suplimentare cu maximum 2 rame electrice, precum și pentru serviciile de mentenanță și reparații necesare funcționării acestora pentru perioada de 15 ani cu posibilitatea de suplimentare cu încă 15 ani, sunt cuprinse între 334.250.000 lei și 622.300.000 lei fără TVA.

Trenul Metropolitan Cluj va deservi un traseu de aproximativ 49 de kilometri şi va conecta municipiul Cluj-Napoca cu localităţile din zona metropolitană: Apahida, Baciu, Jucu, Bonţida şi Gârbău.

Finanţarea este asigurată din fonduri europene, de bugetul de stat şi din contribuţii locale, într-un parteneriat extins la nivel metropolitan.

Producătorul polonez PESA mai livrează trenuri electrice în România în baza contractelor câștigate la licitațiile Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF).

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Pălărie anunță : Comitetul Politic al USR, convocat pentru rereconfirmarea președintelui Dominic Fritz
Pălărie anunță : Comitetul Politic al USR, convocat pentru rereconfirmarea președintelui Dominic Fritz
Aceeași președinție, anunță Pălărie. Comitetul Politic al USR se va reuni zilele următoarea pentru rereconfirmarea în fruntea partidului a președintelui Dominic Fritz, afectat de o recentă......
Rafinăriile Petromidia și Vega reduc consumul de energie electrică în vârf, centrala nouă de la Midia va crește livrările în SEN
Rafinăriile Petromidia și Vega reduc consumul de energie electrică în vârf, centrala nouă de la Midia va crește livrările ...
KMG International (Rompetrol) a implementat un amplu program de optimizare a consumului energetic la nivelul rafinăriilor ...
Primul hub financiar din România. OferteBancare.ro a investit aproape 500.000 euro în proiect. Premieră pe țară: ecosistemul integrează creditarea, asigurările și investițiile
Primul hub financiar din România. OferteBancare.ro a investit aproape 500.000 euro în proiect. Premieră pe țară: ecosistemul ...
OferteBancare.ro este gândită din 18 august 2026 pe integrarea creditării, componenta de bază de până acum a platformei, ...
Noul cod al urbanismului intră în vigoare pe 25 august. Regimul aplicabil proiectelor de energie regenerabilă
Noul cod al urbanismului intră în vigoare pe 25 august. Regimul aplicabil proiectelor de energie regenerabilă
Legea nr. 169/2026 înlocuiește Legea nr. 350/2001 și Legea nr. 50/1991. Pentru investițiile în energie regenerabilă, ...