ANALIZĂ Cristian Socol: De ce BNR nu trebuie să facă “de toate”

Nevoia de intervenţie prin politici macroeconomice este evidentă într-o economie ca a noastră. Eşecuri ale pieţei determinate printre altele de maturizarea precară a acestora, comportamentul “specific” al agenţilor economici, formarea adaptivă, uneori iraţională a anticipărilor şi lipsa vitezei de reformare structurală a economiei determină intervenţia prin politici macroeconomice. Corpul economiei noastre nu se poate regla singur, capacitatea de ajustare fiind scăzută.

Fiecare decident de politici economice trebuie să facă ce știe să facă. Nu poți cere BNR să asigure protecția consumatorului după cum nu poți trage la răspundere Guvernul pentru politica monetară. Nu poți tuna și fulgera că BNR nu si-a îndeplinit rolul de a proteja consumatorii de clauze abuzive deoarece nici nu ar fi eficient să facă mai mult decât are prevăzut în statut. Fiecare decident trebuie să alerge doar după iepurele pe care îl poate prinde, nu după mai mulţi deodată fără a prinde niciunul. Științific, modelul lui Tinbergen ne arată că, în condiţiile în care cunoaştem modul în care instrumentele pot influenţa obiectivele intermediare, trebuie ca unui obiectiv să-i ataşăm un instrument. Dacă am stabilit n obiective trebuie să folosim n instrumente. Mundell arată că fiecărui obiectiv trebuie să i se ataşeze instrumentul care are efectul cel mai puternic asupra ţintei propuse. Este demonstrat în teoria economică. Dacă se stabilesc două obiective şi există două instrumente există în mod necesar un punct de echilibru la care obiectivele pot fi îndeplinite simultan. Este vorba despre beneficiul specializării politicilor economice.          

Banca Centrală trebuie să se ocupe de stabilitatea prețurilor, țintind minimizarea pierderilor de bunăstare socială prin căutarea unui trade off rezonabil între stabilitatea productiei şi stabilitatea preţurilor. Ar fi o prostie ca BNR să joace rolul ANPC.

Eficacitatea BNR se măsoară prin doi indicatori sugestivi. Primul – câți bani a scos fiecare cetățean român din buzunar pentru a salva vreo bancă de la faliment, indicator ce relevă eficiența supravegherii si reglementării in sistemul bancar. Al doilea, care măsoară eficacitatea strategiei de ţintire a inflaţiei îl reprezintă evoluţia inflaţiei CORE 2 ajustat, adică acea parte a inflaţiei asupra căreia acţiunile BNR au impact ridicat.

În cazul primului indicator, datele DG Competition arata asa – 4561 euro a scos din buzunar fiecare cetățean belgian pentru măsuri de recapitalizare a bâncilor (fără garanţii) în perioada 2008-2014, 2956 euro au cotizat per capita cei din Danemarca pentru același sprijin, 2431 euro fiecare cetăţean german, 50792 euro cum a scos/ va scoate fiecare cetăţean irlandez, 902 euro fiecare polonez sau 113 euro fiecare cetăţean maghiar. România – zero. Este un indicator tare, care arată eficiența reglementării/supravegherii BNR.

Evoluția celui de-al doilea indicator arată eficacitatea atingerii obiectivului de stabilitate a preturilor, principalul rol al BNR în condițiile adoptării strategiei de țintire a inflației.

Sursa: BNR, 2014

Atata timp cat nu am dat niciun euro din buzunar pentru a salva vreo banca si imi pastrez puterea de cumparare in conditiile in care rata inflatiei a atins 0,4% in feb 2015, cred ca BNR si-a atins obiectivele. In rest, sunt discutii sterile. BNR nu trebuie sa faca de toate si sa le faca prost. 

Cristian Socol este consilier pe probleme economice al premierului Victor Ponta