Iohannis: Recuperarea prejudiciului rezultat din fapte de corupţie este obligatorie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că recuperarea prejudiciului rezultat din fapte de corupţie este 'obligatorie, nu opţională' pentru autorităţile statului, el arătându-se nemulţumit de actualul nivel de recuperare şi solicitând autorităţilor să ia în serios această problemă.
Economica.net - mar, 24 feb. 2015, 11:50
Iohannis: Recuperarea prejudiciului rezultat din fapte de corupţie este obligatorie

‘Recuperarea prejudiciului este, asemenea executării pedepsei, obligatorie, nu opţională pentru autorităţile statului. Recuperarea prejudiciilor reflectă eficienţa luptei anticorupţie şi descurajează fenomenul. Situaţia din prezent, în care gradul de recuperare şi executare a prejudiciilor de Ministerul Finanţelor este în cuantum de aproximativ 10%, este pur şi simplu inacceptabilă. De aceea, trag un semnal de alarmă şi solicit factorilor decizionali să ia în serios această problemă, care devine una de importanţă deosebită. Cred că o analiză serioasă ar putea conduce la sporirea resurselor pentru DNA, fie că vorbim de spaţii de lucru, resurse umane sau buget’, a spus Iohannis, cu prilejul prezentării raportului de activitate al DNA pe anul 2014.

De asemenea, şeful statului şi-a exprimat sprijinul ‘necondiţionat’ pentru lupta împotriva corupţiei, arătând că măsura eficienţei activităţii DNA trebuie să fie dată, pe termen mediu şi lung, nu numai de numărul de condamnări, ci şi de reducerea efectivă a actelor de corupţie.

‘Avem nevoie de instituţii puternice, iar DNA este în România anului 2015 o instituţie cheie care contribuie la întărirea statului de drept. Rolul meu principal ca preşedinte este acela de a sprijini acest demers şi de a încuraja celelalte instituţii ale statului să coopereze potrivit competenţelor ce le revin pentru atingerea acestui scop. Sunt aliatul dvs necondiţionat în această luptă pentru combaterea corupţiei şi întărirea statului de drept’, a mai afirmat Iohannis

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...